Local

Dezastrul de la M2. Primăria se luptă să demoleze „blocul- fantomă”. Un bărbat a murit în clădirea insalubră. Zeci de persoane refuză să cedeze spațiile infecte din imobil – FOTO, VIDEO

Publicat: 08 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Unul din cele mai insalubre imobile din municipiul Iași nu poate fi culcat la pământ din cauza mai multor persoane care țin cu dinții de acele spații. Primăria Iași se chinuie inclusiv în instanță să treacă la demolarea imobilului M2 din zona Cantemir, însă s-a lovit de unele persoane care aveau camere în clădire. Oamenii țin cu dinții de aceste camere care arată ca după război, sunt infecte și aduc un risc uriaș de boli. Ieri, acest lucru a dus la o tragedie uriașă. Un bărbat a intrat într-un apartament din M2, unde a aprins focul să se încălzească. Flăcările s-au propagat, au cuprins spațiul, iar bărbatul de 43 de ani și-a găsit sfârșitul.

Un adevărat dezastru a avut loc aseară în zona bulevardului Nicolae Iorga. Un incendiu produs la etajul patru al blocul M2, cunoscut și ca „blocul-fantomă”, a dus la decesul unui bărbat de 43 de ani. Cătălin Tudorachi, de 43 ani, a intrat aseară într-un apartament de la etajul 4 al clădirii. Bărbatul este rudă cu Rodica Onofrei, femeia ucisă zilele trecute pe câmp în zona Dacia. De altfel, apartamentul era trecut pe numele acesteia. Bărbatul a intrat aseară să facă focul în casă. Însă spațiul de la etajul al patrulea a fost cuprins de flăcări, iar bărbatul, deși a strigat după ajutor, nu a mai putut fi salvat și și-a găsit sfârșitul.

Un focar de infecție

Această tragedie scoate la iveală o situație alarmantă. Municipalitatea a încercat să treacă la demolarea clădirii. A evacuat în mare parte clădirea și chiar a găsit alte spații pentru unele persoane. Cu toate acestea, unii au refuzat acest lucru. Primăria a deschis acțiune în instanță, solicitând evacuarea a 26 de persoane, pentru ca apoi să se treacă la demolarea clădirii. „Construcția se află de ani buni în stare de degradare accentuată din lipsa utilizării corespunzătoare. Este debranșată de la toate utilitățile, nu mai există instalații sanitare, de încălzire etc. Blocul este un focar de infecție în centrul Iașului, iar eforturile Primăriei de a menține curățenia în zonă sunt zadarnice”, se arată într-o notă a Primăriei. De altfel, o expertiză a arătat că o consolidare a clădirii ar fi la circa 80 la sută dintr-o nouă construcție și astfel nu se impune acest lucru, ci demolarea sa.

Dosar în instanță

Din cauza unor persoane care trag cu dinții de acele spații de care oricum nu se pot bucura, Primăria se vede nevoită să ceară în instanță obligarea acestora la evacuare. Primăria a chemat în instanță 28 de proprietari din zecile de persoane care aveau apartamente acolo și care au refuzat oferta Primăriei de recazare. Printre aceștia era și femeia omorâtă recent, cea care avea apartamentul de la etajul patru, unde s-a produs tragedia de ieri. În plus, la ultimul termen din noiembrie 2019, instanța a desemnat până și curatori pentru unii proprietari care sunt foarte greu de găsit. Din 114 locuințe, 49 sunt ale Primăriei. Alte 37 sunt ale unor proprietari care au fost de acord cu relocarea lor și dărâmarea clădirii. Problema este cu celelalte 28 de spații atribuite către 40 de persoane, cele care au dus la dezastru.

În aceste condiții, problema se tergiversează, blocul rămâne în continuare un focar de infecție, lucru care poate duce la noi tragedii.
Chiar dacă intenția Primăriei este clară, de a demola clădirea, unii oameni par a nu înțelege acest lucru. Proprietarii respectivi nu înțeleg acest lucru și trag de niște spații total insalubre și neutilizabile, asta fără nicio explicație clară. Ar trebui ca acest lucru să se schimbe cât se repede pentru a se evita o nouă tragedie ca și cea de aseară.

Adauga un comentariu