Exploziv! Cel mai cunoscut român, audiat de procurorii ieșeni! Detalii șoc din interogatoriul la care a fost supus acesta! - Facsimile • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Editia PDF

20 apr 2024

Cu toții i-am auzit măcar o dată în viață numele. Dar puțini știu că cel mai cunoscut român a fost nevoit să dea explicații în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași. Marele scriitor a fost acuzat că ar fi sustras bunuri din proprietatea instituției care acum îi poartă numele

Scandal de proporții, în cadrul căruia a fost implicat cel mai cunoscut scriitor! Nu există român care să nu fi auzit măcar o dată în viață numele său. Facem vorbire, desigur, despre cel intitulat „Poetul național” sau „Poetul nepereche”.
Chiar dacă toți românii au auzit de Mihai Eminescu, puțini sunt cei care cunosc faptul că poetul a avut probleme cu Justiția. Astfel, marele poet a fost acuzat pe nedrept că ar fi sustras din bunurile Bibliotecii Centrale Universitare, acum denumită chiar „Mihai Eminescu”.

Documente extrem de importante

În luna august 1874, Titu Maiorescu, ministru al Instrucțiunii în Guvernul conservator al lui Lascăr Catargiu, l-a numit pe Mihai Eminescu bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară. În fapt, numirea definitivă pe post a poetului a venit abia în octombrie 1874. În acest mod începea cariera ieșeană a lui Eminescu. Numai că, peste câteva luni, în urma unor șicane, Eminescu avea să fie demis din post și, mai apoi, implicat într-un dosar penal de sustragere de bunuri. Dosarul avea să fie clasat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dovedindu-se, în urma declarațiilor și a dovezilor depuse la dosar, că acuzațiile erau complet nefondate.

Potrivit actelor existente la sediul Arhivelor Naționale din Iași, dosarul a fost înființat de Secția a II-a a Tribunalului pe 22 iunie 1876. Cauza penală a fost deschisă în urma unui raport întocmit de D. Petrino, bibliotecarul statului din Iași, la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Raportul făcea referire la lipsurile existente la Biblioteca Centrală din Iași. Conform lui Petrino, lipsurile ar fi fost înregistrate în vremea în care actuala BCU era condusă de către Samson Bodnărăscu și Mihai Eminescu.
Așadar, Eminescu a fost nevoit să depună la Parchet o listă a persoanelor care au luat cărți din Biblioteca Centrală, lista cărților ce lipseau și procesul-verbal de predare-primire semnat de poet. La dosar se mai regăsește ordonanța magistraților ieșeni prin care s-a dispus clasarea cauzei din pricina lipsei de probe, precum și interogatoriul luat lui Mihai Eminescu de către procuror.

Cercetare la fața locului

Primul act al anchetei penale, ca urmare a adresei 65-67 din 16 iulie 1876, semnată de către ministrul Gh. Chițu, a constat în „cercetarea penală la fața locului”, pe care prim-procurorul T. Mândru a efectuat-o pe 3 septembrie 1876, la Biblioteca Centrală, în prezența lui D. Petrino și T. Aruneanu. Adresa respectivă avea caracter de plângere penală, fiind trimisă prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. La acea dată, Petrino era bibliotecar, iar Aruneanu – sub-bibliotecar.
Verificările au avut în vedere numai perioada 1 septembrie 1874 – 1 iulie 1875, cât a răspuns Eminescu de bibliotecă, fără a se raporta și la perioada lui Samson Bodnărăscu (noiembrie 1870 – 1 septembrie 1874). Mai mult, nu s-a ținut seama nici de perioada anterioară lui noiembrie 1870, a lui Cezar Cătănescu, lipsurile constatate pornind și din acea vreme.

În urma anchetei, procurorul a constatat lipsa a 117 volume și 28 de foi volante, dintre care 71 de volume lipsea cu desăvârșire. Totuși, s-a constatat că, de fapt, 22 de volume fuseseră date lipsă încă din perioada anterioră lunii noiembrie 1870.

„Despre așa-numitele lipse am informat”

Pe 13 septembrie 1876, lui Eminescu i-a fost luat un interogatoriu de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

„Mă numesc Mihai Eminescu, am vârsta de 28 de ani, sunt născut în județul Botoșani, cu domiciliul luat în Jassy (Iași – n.r.). Nu am mai fost dat judecății. Am intrat în serviciu ca bibliotecar în Biblioteca Centrală la luna septembrie 1874”, declară Eminescu în fața procurorului.

Mai apoi, magistratul îl întreabă pe ce bază a preluat gestiunea de la fostul șef al bibliotecii.

„Cu ce regulă ați luat pe samă biblioteca de la fostul bibliotecar, Bodnărăscu?”, întreabă procurorul ieșean.

Răspunsul poetului vine de îndată: „Eu nu am luat biblioteca cu proces-verbal de primire, pentru ca, mai întâi, să o număr. În vremea numărării, constatând lipse, am numărat din nou, ștergând din lista cărților lipsă pe cele aflate. Cu toate acestea, nici acuma n’am făcut proces-verbal, căci până în prezent nu sunt convins că cărțile în gestiune lipsesc într’adevăr. După a mea părere, sistemul vicios de ținere a bibliotecii produce aparența acestei lipse. La plecare, eu am semnat un proces-verbal, semnat de mine. Acest proces-verbal constata numărul opiselor și volumelor. Despre așa-numitele lipse am informat, de asemenea.”

„Am utilizat două scaune…”

În continuare, Eminescu este întrebat de procuror despre obiectele de mobilier folosite de el.

„În timpul serviciului meu, am utilizat două scaune, o masă, un dulap nou, însă prea strâmt pentru cărți, și unul vechiu, care nu avea trebuință. Toate acestea le-am înapoiat fără somațiune, în afară de dulapul vechiu, pe care l-am trimis după somațiune și despre care bibliotecarul păstrează și az quitanța mea. Am avut trebuință zilnic de două feluri de cărți: biografii a bărbaților din România pentru colaborarea la dicționariul enciclopedic și cărți de proză și poezie, pentru culegerea bucăților necesare pentru o carte de lectură. Numai cărți de aceste le-am luat fără a le trece în catalog, avend de ele trebuință pe foarte puțin timp. Toate celelalte, chiar pentru uzul meu, le luam cu trecere în catalog”, a replicat Eminescu.

Acesta a mai spus că, drept probă, păstrează corespondența pe care a purtat-o în perioada respectivă. De asemenea, el a mai explicat că nu a avut nevoie de cărțile care lipseau.

„Mare parte din cărțile lipsă sunt scrise în limba greacă veche și modernă. Ele nu mi-au trebuit, pentru că nu pricep de loc această limbă. Altele sunt din ramuri de știință exactă, cu care asemenea nu mă ocup. Prin urmare, n’am putut lua asemenea cărți, care nu-mi trebuiau la nimică!”, a subliniat marele poet.

La interogatoriu, Eminescu a mai precizat că era imposibil „de a se lua în seamă lipsuri” și s-a limitat să numere de trei ori cărțile și celelalte efecte, afirmând că nu și-a putut face convingerea că lipsește ceva.
Prim-procurorul i-a mai spus că ministrul afirmă că actualul bibliotecar a constatat o lipsă de 93 de volume și 45 de volume împrumutate și nerestituite și mai multe numere de foi periodice. „În timpul cât am servit eu nu s-a pierdut nici un volum. Nu cred că este sinceră relațiunea făcută ministerului”, a subliniat Mihai Eminescu.

De remarcat este faptul că ancheta se desfășura la o lună după ce Eminescu participase la Ipotești la înmormântarea mamei sale, Raluca Eminovici.
Tot la 13 septembrie 1876, același procuror, Teodor Mândru, l-a interogat și pe predecesorul lui Eminescu, Samson Bodnărăscu, ce fusese bibliotecar în perioada noiembrie 1870 – septembrie 1874. Acesta a afirmat că Eminescu a vrut „să confecționeze un catalog general și complet”.

Susținere necondiționată din partea lui Maiorescu

În urma scandalului și a demiterii sale, Titu Maiorescu nu a renunțat să îl susțină pe Eminescu. Astfel, Maiorescu îl numește ulterior revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui. Și de pe acest post va fi destituit. De această dată, decizia vine ca urmare a unor cauze exclusiv politice, mai exact ca urmare a căderii Guvernului conservator. În perioada în care a ocupat postul de revizor școlar, Mihai Eminescu a făcut eforturi considerabile pentru a introduce în manualele școlare a cărților celui mai bun prieten al său, Ion Creangă.
Potrivit documentelor și mărturiilor din acea perioadă, Eminescu nu a scăpat nici după această dată de șicane ce făceau parte din practicile politicianiste. De remarcat este faptul că necazurile poetului au apărut nu doar ca urmare a prieteniei sale cu Titu Maiorescu sau cu alte personalități ale vremii, ci și din cauza articolelor sale referitoare la politica din acele timpuri.

Reporterii cotidianului „Bună Ziua Iași” au pornit în căutarea acestui celebru dosar de la prezentarea Curții de Apel Iași, unde, în 2019, apare menționată cauza respectivă.

„Documentele de arhivă păstrează lucrările unor procese celebre la timpul lor, cum ar fi dosarul ce a opus pe genialul poet Mihai Eminescu administrației Bibliotecii Universitare Iași”, se arată în prezentarea Curții de Apel Iași, pe portalul instanțelor de judecată.

Urmăriți BZI.ro și pe