Actualitate

Focar de coronavirus la Spitalul Clinic Colentina din Capitală

Publicat: 14 sept. 2021
Spitalul Clinic Colentina din Capitală
Spitalul Clinic Colentina din Capitală

Situația îngrijorătoare la Spitalul Clinic Colentina din București. În ultimele zile numărul cazurilor de infecție cu SARS-CoV-2 a crescut. Din păcate, Spitalul Colentina a fost afectat, fiind descoperite mai multe persoane care au contactat virusul.

La spitalul Colentina este focar de COVID-19, mai multe asistente medicale, două liftiere şi o infirmieră fiind infectate cu SARS-CoV-2.

Nouă angajați ai spitalului Colentina din București au fost depistați pozitivi cu virusul SARS-CoV-2. Vorbim de șase asistente medicale două infirmiere dar și o liftieră care erau vaccinate.

Focarul a apărut la două secții importante ale spitalului Colentina. Mai exact, la pavilionul F unde există secția de chirurgie plastică dar și secția de chirurgie generală numărul 1.

Începând de astăzi în unitatea medicală s-au impus restricții foarte dure. Aparținătorii nu mai pot intra să viziteze bolnavii, de asemenea masca va fi obligatorie atât în interior cât şi în curtea spitalului.

Situația din România

„Până astăzi, 14 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.126.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.068.122 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.929 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 383 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 35.132 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.09.2021 (10:00) – 14.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 96 de decese (55 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 96 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Pe teritoriul României, 18.504 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.050 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 54.073 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 238 de persoane”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.





Adauga un comentariu