National

Gândurile tulburătoare ale unei pensionare: „Nu mă bucur să am eu mai mult, când tu, copile, n-ai loc de muncă!”

Publicat: 22 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gândurile tulburătoare ale unei pensionare Nu mă bucur să am eu mai mult când tu copile n-ai loc de muncă
„Pensionară sunt, dar nu vreau şi nu pot să accept să-mi creşti pensia fără ca tu, stat român, să creezi locuri de muncă”

Marți, 22 decembrie, în timpul scurtei ceremonii organizate de autorități, la troița ridicată în Slatina, pentru a-i cinsti pe eroii Revoluţiei din 1989, o pensionară a ținut să își spună oful, în legătură cu felul în care a funcționat această țară, în ultimii 31 de ani.

În prezent, femeia are o pensie de sub 2.000 de lei, după 37 de ani de muncă. Cu toate acestea, spune că nu poate trăi cu gândul că pensia ei s-ar putea mări, chiar și cu o sumă modică, iar tinerii să nu aibă un loc de muncă.

„Proştii ăştia de români… Pensionară sunt, dar nu vreau şi nu pot să accept să-mi creşti pensia fără ca tu, stat român, să creezi locuri de muncă. Te rog să scrii lucrul ăsta, de la Gavriela Oancea. Şi să spui în felul următor: nu neapărat să credem noi, pensionarii, că dacă ne-a dat 100 de lei la pensie, iar el îmi măreşte gazele, îmi măreşte energia, îmi măreşte preţul la apă, îmi măreşte preţul peste tot, m-am ales cu ceva. Cu ce m-am ales?

Te rog să scrii lucrul ăsta, de la o pensionară, chiar dacă mă-njură toţi. Cu ce m-ajută că-mi dă 100 de lei la pensie? Poate e avantaj de mărire de pensii pentru cei care au pensii foarte mari, dar pentru mine, nu. Am muncit 37 ani, n-am nici 2.000 lei pe lună, iar ăla, o jigodie, un hoţ, un tâlhar, care n-a făcut decât să-nşele oamenii, a ajuns în parlament şi îşi bat joc de noi“, şi-a spus femeia oful, potrivit Adevărul.

„Nu mă bucur să am eu mai mult, când tu, copile, n-ai loc de muncă!”

Femeia a completat că cel mai tare o doare că guvernanții noștri, trimiși prin jertă de sânge acum 31 de ani, nu fac nimic altceva, decât să se ajute pe ei însuți, nu pe popor.

„Nu mă avantajează cu nimic că tu, cel tânăr, n-ai nici loc de muncă, iar eu să cer ca o nesimţită să-mi mărească pensia. Sunt mulţi părinţi şi mulţi bunici care spun – nu ne-au mărit pensiile, că ei şi-au făcut pensiile mari! Nu mă bucur să am eu mai mult, când tu, copile, n-ai loc de muncă! De câte ori nu mi-am dat şi ultimul leu în buzunar, şi poate în seara aia n-am mâncat pâine.

M-am bucurat că am putut să bucur sufletul unui copil. Dar lăcomia altora care nu muncesc este de nedescris. La muncă fiecare, să-ncerce să se ducă peste ei la partid. Du-te peste primar, du-te peste tot, nu-l lăsa, du-te şi caută un loc de muncă, pe mult, pe puţin, munceşte să ai o carte de muncă, că, altfel, la ce-ai trecut prin viaţă! Nu există să nu răzbim în viaţă, până la urmă izbăvim de hoţie, putem, eu cred în lucrul ăsta!“, a fost mesajul pensionarei.

Adauga un comentariu