Prima pagină » Titlurile zilei » Ghinion teribil! Cum a picat un tânăr examenul auto, deși strada era aproape goală
Ghinion teribil! Cum a picat un tânăr examenul auto, deși strada era aproape goală

Ghinion teribil! Cum a picat un tânăr examenul auto, deși strada era aproape goală

09 iul. 2025, 02:00, 7 ,
Petronel Ștefan în Titlurile zilei

Un tânăr a picat examenul auto din cauza unui alt băiat, care circula pe mijlocul străzii cu trotineta

Trotinetele electrice au devenit o problemă tot mai mare în traficul din oraș, mai ales din cauza celor care le folosesc pe stradă, printre mașini. Conducătorii de trotinete sunt extrem de imprevizibili în trafic, ceea ce le creează dificultăți șoferilor. Așa a fost și cazul unui băiat care voia să ia permisul auto, dar a fost picat după ce era aproape să lovească un trotinetist.

Tânărul a picat examenul auto

Pe data de 7 iulie 2025, un tânăr din Iași dădea examenul auto sub inspecția polițistului. La un moment, a pătruns de pe strada Amurgului pe bulevardul Dacia. Din spatele său a venit în viteză și un băiat pe trotinetă, dar nu s-au intersectat. După ce a circulat regulamentar, probabil că examinatorul i-a cerut să facă prima la stânga, însă, în acel moment, era să lovească trotinetistul care circula pe mijlocul străzii, pe linia de tramvai. Examinatorul a intervenit de îndată și a apăsat frâna automat, și elevul a picat examenul. Cu siguranță, nimeni nu se aștepta la un astfel de incident.

„Eram între Bicaz și Zimbru, la intersecția cu strada Amurgului, a venit o mașină de școală de șoferi, unde era un elev în examen cu polițistul. Mașina a intrat pe banda cu linia de tramvai, trotinetistul a venit după el. Băiatul de pe trotinetă a schimbat banda și a intrat și el pe linia de tramvai. Mașina de școală a schimbat pe a doua bandă, când, deodată, a vrut să facă stânga, iar pe linia de tramvai, dar era trotinetistul, era să îl lovească. Examinatorul a intervenit și a apăsat frâna, noroc că și șoferul din spate a fost vigilent și a oprit de îndată. Așa s-a sfârșit examenul și a tras mașina pe dreapta”, povestește Iulian Anton, un șofer care a surprins momentul.

Trotinetele au devenit o problemă în trafic

Trotinetele au devenit o problemă în traficul din Iași, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Mulți tineri circulă cu ele în viteză, pe trotuare sau chiar direct pe stradă, fără a respecta regulile de circulație. Recent, un bărbat a fost accidentat serios, după ce a fost lovit de un tânăr care circula în viteză pe o trotinetă. În cadrul primăriei s-a discutat în privința interzicerii acestor vehicule pe străzile din Iași, însă, până acum, nu s-a luat nicio măsură în acest sens. Zilnic, pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași, circulă zeci de trotinete printre pietoni.

„Știu că era în discuție, la un moment, ca să se interzică trotinetele prin oraș, însă nu știu dacă s-a continuat cu această propunere. Sunt mulți tineri care circulă haotic, pe străzi, cu trotinetele. Totuși, în cazul de față, nici șoferul nu a fost destul de atent, și s-a speriat – e de înțeles, emoțiile”, a mai precizat Iulian Anton.

Cu siguranță, tânărul din Iași nu va uita niciodată cum a picat examenul auto, însă acum va trebui să se pregătească pentru următoarea șansă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Comentarii
  • Sa se sustina examene si pentru conducerea trotinetei pe strazi: legislație,examen la traseu cu poliția,daca tot sunt participanți la trafic.
    Trotinetistii sunt o adevărată teroare pentru pietoni pe trotuare si se vede ca au devenit si pt soferi o problema.

    • Nichita a bagat trotinetistii si biciclisti pe trotuare, amanajand piste pt ei. Chirica ii continua politica. Concluzia: lasul nu este oras.

  • Ar trebui ca orice conducător de vehicul inclusiv bicicliștii și tractoriștii să susțină testul teoretic de 26 de întrebări

  • Veniți în Dacia .
    Instructori cu capul in telefon
    Timpul trece leafa merge ….

  • Eu mereu pic cursanti intentionat. Ma arunc pe trecerea de pietoni cand ii simt nesiguri. Poc frana de la politist.

  • sa interzica trotinetele pe strada in morti mami lor de drogati

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
21 martie 2026
21 martie 2026