Eveniment-Social

Hramul Mănăstirii Hadâmbu, de Nașterea Maicii Domnului! Liturghia va fi săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul. Iată programul liturgic!

Publicat: 07 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Hramul Mănăstirii Hadâmbu de Nașterea Maicii Domnului Liturghia va fi săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul. Iată programul liturgic
Pe 8 septembrie 2021 este sărbătorit hramul Mănăstirii Hadâmbu, hram ce are loc an de an de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. La hramul de la lăcașul de cult va fi prezent Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

Mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași, își serbează pe 8 septembrie 2021 principalul hram, cel de Nașterea Maicii Domnului. Reprezentanții așezământului monahal au stabilit ultimele detalii legate de sărbătoarea hramului, unde sunt așteptați să participe câteva mii de credincioși din toată țara

În cursul zilei de 8 septembrie 2021, în calendarul creștin-ortodox este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători de la începutul toamnei calendaristice. De această sărbătoare, unele dintre lăcașurile de cult din țară își sărbătoresc și hramul, printre acestea fiind și biserica-monument istoric de la Mănăstirea Hadâmbu, comuna Mogoșești, din județul Iași, care își va serba primul hram.
Liturghia va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi. Toate detaliile legate de liturghia la care sunt așteptați să participe mii de credincioși au fost prezentate de arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul așezării monahale. An de an, la hramul mănăstirii vin oameni din întreaga țară.

Hramul Mănăstirii Hadâmbu, din județul Iași

Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, a explicat ce înseamnă sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului pentru întreg așezământul monahal. Acesta a precizat că, până la Revoluția din 1989, situația din cadrul așezământului era una sumbră, însă, în ultimele 3 decenii, situația s-a schimbat radical.

„Nu a încetat niciodată Sfânta Liturghie, slujbele de la miezul nopții. În doar 31 de ani s-a ridicat o catedrală, monumentul istoric a fost refăcut, s-a ridicat o casă socială. Pentru a încheia munca și șantierul din acești 31 de ani, a fost ridicată și o clopotniță. Într-un an, și cu darul credincioșilor, am ajuns la finalizarea clopotniței. Era o ruină aici și mă rugam la Maica Domnului. Ea și-a arătat prezența, Ea a fost mereu în față și nimic nu am făcut fără blagoslovenia Ei”, a transmis arhimandritului Nicodim Gheorghiță, starețul așezării monahale.

Programul liturgic de hramul Nașterea Maicii Domnului la Mănăstirea Hadâmbu

Arhimandritul a prezentat și programul liturgic al hramului din această perioadă.

„Prezența ierarhului este un dar divin de la Dumnezeu și o încununare a muncii obștii. Îi mulțumesc Sfântului Părinte Teofan pentru acest lucru. Preasfințitul l-a delegat pe Preasfințitul Părinte Nechifor, un om aproape de sufletul meu. Marți, pe 7 septembrie 2021, de la 19:30, va fi scoasă în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Pe 8 septembrie va fi primit ierarhul, va urma Liturghia, iar apoi, va fi agapa frățească pentru pelerini”, a mai spus arhimandritul Nicodim Gheorghiță.

Și anul trecut, în plină pandemie, au fost mii de oameni la hramul mănăstirii.

Istoricul Mănăstirii Hadâmbu, din Iași

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” a Mănăstirii Hadâmbu datează din anul 1659, când voievodul Gheorghe Ghica (1658-1659) i-a dăruit boierului grec Iani Hadâmbu, fost chelar, un loc în pădurea Iașilor, la Dealul Mare, pentru a construi o biserică. Între 1937 și 1938, preotul Octavian Zmău, din Roman, a pictat două icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, pe care le-a închinat, ca danie, Mănăstirii Hadâmbu.
În perioada celor 30 de ani de părăsire a bisericii, odoarele au fost închise într-o ladă. În 1990, odoarele au fost așezate cu cinste în Biserică, după noua sfințire a acesteia, iar, câțiva ani mai târziu, li s-a făcut ferecătură de aur și de argint. Icoana a fost donată Schitului din Dealul Mare, cum este cunoscută Mănăstirea Hadâmbu, de ieromonahul Iov Mazilu, egumenul acestui schit. După 1990, Mănăstirea Hadâmbu a fost reînființată, odată cu venirea arhimandritului Nicodim Gheorghiță.

Adauga un comentariu