Local

Incredibil. Maricel Popa cumpără primarii PSD cu o chermeză la Predeal. Le cere să voteze cu Ciolacu la congres

Publicat: 26 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Incredibil. Maricel Popa cumpără primarii PSD cu o chermeză la Predeal. Le cere să voteze cu Ciolacu la congres

Șeful PSD Iași vrea să cumpere primarii social-democrați din județ cu o chermeză într-o stațiune montană. Maricel Popa vrea să le ceară primarilor să-l voteze pe Marcel Ciolacu la congresul partidului și a început racolarea acestora cu o paranghelie în vârf de munte

La finalul acestei săptămâni, pe 29 februarie, ar urma să aibă loc un congres al Partidului Social Democrat (PSD). La Congres ar trebui să participe circa 1.500 de delegați din întreaga țară, aceștia urmând a-și desemna o nouă echipă de conducere pentru următorii ani. O bună parte din delegați vor veni și de la Iași, organizația fiind destul de numeroasă. Pentru șefia PSD ar urma să candideze Marcel Ciolacu, actualul președinte interimar al partidului, însă nu toată lumea este mulțumită de acest lucru. Deși lucrurile nu s-au conturat oficial, Ciolacu își dorește să continue la șefia partidului.
O parte din membrii PSD Iași nu îl agrează pe Marcel Ciolacu, președintele interimar al partidului. Deși acest lucru este cât se poate de corect și democratic, se pare că liderul filialei județene, Maricel Popa, are alte planuri.

Cum Congresul de la Palatul Parlamentului are loc pe 29 februarie, Maricel Popa vrea neapărat să-i convingă pe cei de la Iași să-l voteze pe Ciolacu. Popa vrea să-i „cumpere” în special pe primarii din județul Iași și să-i determine pe aceștia să-l voteze pe Ciolacu. Astfel, Popa i-a chemat pe primari la o chermeză la Predeal în cursul zilei de vineri, 27 februarie, unde le va cere să-l voteze pe Ciolacu în fruntea PSD. Șeful PSD Iași a convocat această întâlnire fără știrea altor factori de decizie din organizație, cum ar fi parlamentarii sau aleșii locali și județeni.

Unul din oamenii de încredere ai lui Popa de la Consiliul Județean se lăuda chiar ieri (25 februarie- n.r.) pe holurile instituției de acest lucru. Mihai Gabriel Popescu, consilier personal al lui Popa la Consiliul Județean, pare că nu se ocupă de chestiunile județului, ci de racolarea primarilor la chermeza de la munte.
Nu este pentru prima oară când Maricel Popa face astfel de lucruri, încercând să-și apropie primarii. De altfel, mulți dintre primarii PSD din județ s-au arătat nemulțumiți de modul cum Popa a făcut alocările de fonduri prin Consiliul Județean, o parte din localitățile ieșene fiind șuntate la fonduri.

Adauga un comentariu