Prima pagină » Eveniment-Social » Întâlnire importantă la Muzeul „Vasile Pogor” Iași – Casa Junimii, dedicată literaturii din Ucraina
Întâlnire importantă la Muzeul „Vasile Pogor” Iași - Casa Junimii, dedicată literaturii din Ucraina

Întâlnire importantă la Muzeul „Vasile Pogor” Iași – Casa Junimii, dedicată literaturii din Ucraina

11 mai 2022, 11:15,
în Eveniment-Social

Vineri, 13 mai 2022, începând cu ora 15:00, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii are loc a doua întâlnire din cadrul proiectului cultural „Literatura de lângă noi”, dedicat literaturii din Ucraina. Invitata evenimentului este Moni Stănilă, cunoscută poetă și prozatoare, iar moderator va fi Emil Munteanu, coordonator al clubului de lectură Alecart.

În debutul întâlnirii, vor prezenta Denisa Grădinaru, redactor-șef al revistei „Alecart”, și Alina Vițel, poetă. În continuare, Moni Stănilă va lectura din volumul Republica surdă (Deaf Republic), scris de Ilya Kaminsky, apoi va avea loc o dezbatere. Volumul care va sta la baza discuției a apărut în România în anul 2021 la Casa de Editură Max Blecher, în traducerea lui Gabriel Daliș, a fost declarat Cartea anului 2019 de publicații americane, englezești și irlandeze și a fost nominalizat la mai multe premii internaționale.

Ilya Kaminsky (n. 1977, Ucraina) este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați poeți contemporani, critic și traducător. Opera sa a fost influențată de două evenimente marcante: pierderea auzului la vârsta de 4 ani și emigrarea în Statele Unite ale Americii împreună cu familia lui care a primit azil politic. Primul său volum de versuri, Dansând în Odesa (Dancing in Odessa) a fost tradus în limba română în 2007 la Editura Vinea și a primit de asemenea o serie de premii internaționale importante. Kaminsky este recunoscut și pentru traducerile sale și eseurile literare. În anul 2019, BBC l-a numit printre cei „12 artiști care au schimbat lumea”.

Întâlnirea de vineri este a doua din seria dedicată literaturii din Ucraina, primul episod având în centru literatura scriitorului ucrainean Serhii Jadan, prezentată de Alexandru Vakulovski.

Întâlnirea cu Alexandru Vakulovski pe marginea romanului „Internat”, al scriitorului ucrainean Serhii Jadan, a constituit un prilej excelent de a discuta cu tinerii despre rolul pe care cultura îl poate avea în receptarea și demistificarea unor desfășurări istorice grele sau infernale – cum sunt cele din Ucraina de astăzi. Nemulțumirea tinerilor prezenți față de neutralitatea personajului principal, profesorul Pașa, m-a determinat să mă întreb cum ar fi fost receptat acest roman înainte de 24 februarie. Sunt sigură că astfel de întâlniri ne schimbă punctul de vedere asupra actului cultural asumat și că o dată în plus subliniază necesitatea culturii, indiferent de timpurile pe care le trăim. – Moni Stănilă

Proiectul „Literatura de lângă noi”, coordonat de Diana-Lona Leonte și Dora Cană, își propune să aducă mai aproape de publicul român literatura din estul, sudul și centrul Europei. Prima ediție este dedicată literaturii contemporane din Ucraina și este organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Alecart, Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, Colegiul Național Iași și Liceul „Varlaam Mitropolitul” Iași.

Întâlnirile vor putea fi urmărite online și pe paginile de Facebook MNLR Iași și Alecart.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri
Accident feroviar grav în Dâmbovița. O femeie a murit după impactul dintre un autoturism și un tren de călători în zona orașului Găești. Trei pasageri au suferit atacuri de panică. Un grav accident feroviar produs joi seară în județul Dâmbovița s-a soldat cu moartea unei femei, după ce autoturismul în care se afla a fost […]
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 mai 2026
16 mai 2026