National

Liviu Pleşoianu, reacție dură la adresa guvernului: „Alegerile vor fi cel mai mare simulacru de democrație din ultimii 30 de ani!“

Publicat: 09 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Liviu Pleşoianu reacție dură la adresa guvernului Alegerile vor fi cel mai mare simulacru de democrație din ultimii 30 de ani
Liviu Pleşoianu, crede că alegerile vor fi cel mai mare simulacru de democrație din ultimii 30 de ani

Deputatul Liviu Pleşoianu are o reacție dură la adresa Guvernului Ludovic Orban. Liviu Pleșoianu acuză pa pagina sa de Facebook guvernul că forţează începerea anului școlar pentru a putea justifica organizarea alegerilor locale.

„Vreți să deschideți școlile în 14 septembrie NU pentru că vă pasă de 3.000.000 de elevi, ci pentru că altfel nu ați putea justifica desfășurarea alegerilor locale pe 27 septembrie!

Vreți să aibă loc alegerile pe 27 septembrie NU pentru că sunteți străbătuți de fioruri democratice, ci pentru că sunteți străbătuți de fiorul scăderii în sondaje!“, scrie Liviu Pleșoianu pe pagina sa de Facebook.

„Nu ați furnizar tablete conectate la Internet“

Deputatul social democrat susține că liberalilor nu le pasă de sănătatea elevilor și îi acuză că nu au fost în stare să furnizeze tablete conectate la internet.

„Vreți ca cei mai mulți elevi să participe fizic la cursuri NU pentru că sunteți interesați de binefacerea emoțională conferită de reîntâlnirea colegilor, ci pentru că nu ați fost capabili, din martie și până acum, să le furnizați tablete conectate la Internet celor care nu și le permit!

Ați închis tot, inclusiv democrația și constituția, la câteva zeci de cazuri, iar acum vă faceți că deschideți tot NU pentru că ați realizat că nu puteți ține la nesfârșit țara închisă, ci pentru că dacă țara e închisă nu mai puteți ține alegerile pe care vi le doriți cu orice preț, chiar și uman!“, precizează Liviu Pleșoianu.

„Milioane de români nu se vor prezenta la vot“

Parlamentarul PSD consideră că milioane de români nu se vor prezenta la vot tocmai pentru că nu au încredere în modul în care gestionează liberalii organizarea alegerilor.

„S-au efectuat mai multe teste în ultimele două luni NU pentru că ați testat voi masiv, ci pentru că oamenii s-au testat pentru a putea pleca în concedii!

Ceilalți, cei care nu au plecat în concedii nu s-au testat voluntar NU pentru că sunt nebuni sau necivilizați, ci pentru că ați dispus încă de la început vârârea cu forța în spital a asimptomaticilor descoperiți!

Când cazurile noi s-au înmulțit NU ați plecat de la premisa neputinței voastre, ci de la premisa iresponsabilității cetățenilor!

Pe 27 septembrie și pe 6 decembrie, când milioane de români nu se vor prezenta la vot tocmai pentru că nu au încredere în modul în care gestionați alegerile, NU veți da vina pe propria incompetență, ci pe “absenteismul general european”!

Ați redeschis la 1.500 de cazuri zilnice restaurantele pe care le inchiseserăți la 15 cazuri zilnice! Ați făcut asta NU pentru că ați avut brusc vreo revelație, ci pentru că nu ați ajutat și nu aveți de gând în continuare să ajutați cu nimic companiile afectate de pandemie!“, spune Liviu Ploșoianu.

„Alegerile vor fi cel mai mare simulacru de democrație din ultimii 30 de ani!“

Liviu Pleșoianu susține că alegerile vor fi cel mai mare simulacru de democrație din ultimii 30 de ani.

„Când presa v-a cerut socoteală pentru ce faceți NU ați răspuns nimic concret, ci ați anulat transparența cu privire la achiziții!

Când v-ați legănat trupurile ministeriale și prezidențiale prin fața camerelor de filmat, NU ați răspuns în mod real la nicio întrebare, ci, dimpotrivă, ați limitat absolut aberant informațiile transmise către jurnaliști!

Când încă aveați tot timpul să faceți ce trebuie, NU v-a interesat decât să continuați să visați umed la anticipate și să vă jucați iresponsabil cu țara în plină pandemie: „Uite Cîțu, nu e Cîțu”!

Sunteți complet IRESPONSABILI iar alegerile locale și parlamentare din acest an vor fi cel mai mare simulacru de democrație din ultimii 30 de ani!”, scrie Liviu Pleşoianu pe pagina sa de Facebook.

Adauga un comentariu