Titlurile zilei

Managerul unui spital din Iași a făcut accident vascular cerebral după ce tragedia de la Spitalul din Neamț era să se repete în instituția pe care o conduce! Este supravegheat de colegii de la Neurochirurgie! (EXCLUSIV)

Publicat: 07 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Managerul unui spital din Iași a făcut accident vascular cerebral după ce tragedia de la Spitalul din Neamț era să se repete în instituția pe care o conduce Este supravegheat de colegii de la Neurochirurgie EXCLUSIV
Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Clipe de panică la un spital din Iași! Tragedia de la Neamț a fost la un pas să se repete după un șoc electric. Mai multe computere au fost „prăjite”, iar managerul spitalului ar fi făcut un AVC în urma șocului. Ieri, acesta a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” și este în grija colegilor

Incident ce ar fi putut avea urmări catastrofale la Iași. Ieri-dimineață, managerul Spitalului Hârlău a ajuns de urgență la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral (AVC). Economistul Teodor Pricop a ajuns pe mâna medicilor din Iași după ce s-ar fi simțit rău încă de acum câteva zile. Este suspect de AVC, asta după ce în urmă cu câteva zile a trăit un adevărat șoc. Tragedia de la Spitalul Județean Neamț era să se repete. Un șoc electric a „prăjit” mai multe computere din zona administrativă și unul din clinica de chirurgie. Din fericire, niciun aparat medical nu a fost afectat și nu s-a produs niciun incendiu, cu toate că șansele erau extrem de mari.

Managerul Spitalului Hârlău ar fi făcut un accident vascular cerebral

Reporterii BZI l-au contactat ieri pe managerul Spitalului Hârlău. Acesta a spus că se află internat la Neurochirurgie.

„Eu sunt internat la Spitalul de Neurochirurgie, am făcut un accident vascular cerebral, formă ușoară. Nu pot să mișc o mână… numai o mână am. Nu cred că e bine să vorbesc prea mult la telefon”, a spus Teodor Pricop, managerul Spitalului Hârlău, județul Iași.

Medicii din Iași spun că starea generală a managerului este bună.

„Dimineața, în jurul orei 9:00, a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie. Pacientul este hipertensiv, iar din cauza stresului este posibil să fi suferit un accident vascular cerebral, însă până acum este doar o suspiciune, abia după 24 de ore se poate pune un diagnostic clar. Pacientul a suferit o semipareză facială ușoară și este internat în secția de neurologie. Urmează să se stabilească dacă a fost vorba despre un accident vascular cerebral ischemic sau un infarct cerebral”, au precizat reprezentanții Spitalului de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu” din Iași.

Ce a spus managerul Teodor Pricop despre întâmplarea de la spitalul pe care îl conduce

Legat de situația de la spitalul pe care îl conduce, acesta nu a oferit prea multe detalii. A precizat însă că a fost vorba despre un șoc electric, șoc care a afectat mai multe computere. Managerul a mai precizat că nu a avut loc niciun incendiu, iar lucrurile s-au rezolvat rapid. Deși aparatura medicală nu a fost afectată, managerul a suferit un șoc, probabil, când a conștientizat ce s-ar fi putut întâmpla în spital. Medicii care îl îngrijesc acum spun că un accident vascular verebral (AVC) ar putea apărea după o emoție puternică, emoție pe care managerul ar fi avut-o când a aflat ce s-a întâmplat la spital.

„A fost ceva de la un stâlp de alimentare electrică, din câte știu eu. De la un stâlp s-a dus nul-ul, iar fără nul a crescut tensiunea. Nu mă pricep la electricitate, dar știu că până a intra în contorul central, acolo pe stâlp, de la un contact a căzut nul-ul și a rămas doar faza, și de atunci a crescut tensiunea. Practic, a fost o formă care a crescut tensiunea până la 300-350 de kw. Și atunci a afectat câteva calculatoare. În aceeași zi s-a rezolvat, a intervenit electricianul de întreținere. Nu a luat foc nimic, dar s-a ars câte o piesă de la calcultoare, nu s-a mai întâmplat niciodată o asemenea situație. Riscurile au fost la aparatura medicală, dar a fost ceva de moment”, a mai explicat managerul Spitalului Hârlău.

Spitalul Hârlău, spital suport COVID-19, cu zeci de pacienți infectați

De la începutul lunii noiembrie 2020, Spitalul Hârlău a devenit spital suport COVID-19. Un număr de trei secții din unitatea medicală sunt utilizate pentru îngrijirea pacienților cu coronavirus. La Spitalul Orășenesc Hârlău sunt în total 110 paturi, iar dintre acestea 49 sunt destinate persoanelor infectate cu noul tip de virus. Timp de peste o lună, au fost internați zilnic zeci de pacienți în unitatea medicală. Ieri erau internați 30 de pacienți infectați cu noul coronavirus la Spitalul Hârlău. Unitatea medicală deservește un total de circa 65.000 de locuitori. Astfel, dacă în urma șocului electric s-ar fi produs un incendiu, tragedia de la Spitalul din Neamț s-ar fi putut repeta.

Vă reamintim că în urmă cu aproximativ o lună, pe 14 noiembrie 2020, un incendiu a mistuit secția de Terapie Intensivă a Spitalulul Județean Piatra Neamț. Inițial, tragedia a luat viața unui număr de 10 persoane, alte 7 fiind rănite. Persoanele afectate de incendiu au fost transferate la alte unitați medicale pentru a putea primi îngrijiri de specialitate. Astfel, șase pacienți au fost aduși la Iași, la spitalul mobil din Lețcani, și un pacient a fost transferat la Pașcani. Pe parcursul zilelor care au urmat, s-au stins unul câte unul. Din incendiul de la Piatra Neamț, un singur pacient a scăpat cu viață. Are 68 de ani și este internat la spitalul mobil din Lețcani. După două săptămâni, medicii care l-au îngrijit au anunțat că bărbatul a fost externat din secția de ATI. Dacă starea pacientului se va îmbunătăți, acesta va putea fi externat și se va întoarce în sânul familiei până la începutul sărbătorilor de iarnă.

Adauga un comentariu