National

Medicul Monica Pop, despre medicul care a fost sancționat pentru declarațiile făcute în timpul pandemiei: „Domnul doctor are dreptul la opinii medicale”

Publicat: 24 iun. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Medicul Monica Pop despre medicul care a fost sancționat pentru declarațiile făcute în timpul pandemiei Domnul doctor are dreptul la opinii medicale
Monica Pop, medic oftalmolog

Medicul Monica Pop, a comentat cazul lui Răzvan Constantinescu primul medic sancționat pentru declarațiile făcute în timpul pandemiei, prin care susținea că nu există virusul SARS-Cov-2.

Medicul Monica Pop, s-a declarat uimită de faptul că Răzvan Constantinescu, medic primar în Medicina interna și Gastroenterologie la Institutul de Gastronterologie și Hepatologie din Iași este primul medic sancționat pentru declarațiile făcute în timpul pandemiei, prin care susținea că nu există virusul SARS-CoV-2.

„Nu m-am așteptat niciodată să se întâmple așa ceva. Am crezut că nici nu se poate lucrul acesta. În primul rând că Universitatea și Comisia tehnică trebuie să aibă probe directe.

Dacă iei consideră că domnul doctor a influențat niște persoane atunci ar trebui să aibă aceste probe, în scris mai ales. Oamenii au dreptul la opinii. Nu am crezut că în secolul 21 să fie cineva sancționat pentru dreptul la opinie. Sper ca domnul doctor să facă contestație şi să acționeze în justiție.

Nu este singurul care a exprimat opinia anti-pandemie. Sunt foarte multe persoane din cadrul vieții sociale care au exprimat asemenea opinii și nu a fost pedepsit nimeni pentru așa ceva”, spus medicul Monica Pop.

Întrebată dacă acest caz ar putea demara o „vânătoare” de iniţiatori de opinii anti-COVID-19, medicul Monica Pop a spus că este esențial cum se apără fiecare. Fiecare trebuie să îşi ducă crucea şi are dreptul la opinii şi apărare.

„Domnul doctor are dreptul la opinii medicale. Sunt alți medici celebri în lume care spun la fel despre pandemie şi nu a fost sancţionat nimeni”, a mai subliniat medicul Monica Pop.

Reamintim că Dr. Răzvan Constantinescu a fost sancţionat pentru că a negat existența pandemiei de Coronavirus și descurajează vaccinarea anti-COVID.

Comisia de etica a Universității de Medicina din Iași a decis să-i dea un avertisment scris. Medicul este acuzat de promovarea de teorii neștiințifice despre pandemie, virus și vaccin.

Decizia nu este definitiva și poate fi atacata în termen de 15 zile. Continua și ancheta Colegiului Medicilor din Iași care l-a audiat în aceasta săptămână pe medicul Răzvan Constantinescu.

Medicul a anunțat deja intenția de a contesta măsură luata împotrivă lui.

”Tocmai am primit decizia în unanimitate (deși niciun membru nu a spus/întrebat nimic pe parcursul audierii) a Comisiei de etica: sunt vinovat pentru faptele săvârșite.

De data asta nu-mi mai este rușine, ci sunt mândru de instituția în care lucrez. A manifestat fermitate și curaj împotrivă celor care încalcă etica profesionala. Decizia vă fi contestata”, a scris medicul pe contul său de socializare.

Adauga un comentariu