Actualitate

Ministrul Alexandru Rafila, despre recordul pandemiei: „Noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron” – VIDEO

Publicat: 26 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ministrul Alexandru Rafila despre recordul pandemiei Noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron - VIDEO
Ministrul Alexandru Rafila susține că evoluția pandemiei nu este una pozitivă, iar astăzi a fost înregistrat un record absolut
Ministrul Sănătăţii, medicul Alexadru Rafila, a transmis miercuri, 26 ianuarie 2022, după ce s-au raportat peste 34.000 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul COVID-19, că acest bilanț este un record de la declanşarea pandemiei. De asemenea, oficialul susține că este ”un număr preocupant”, asemănător cu ceea ce se întâmplă în alte state. Mai mult decât atât, Rafila se așteaptă să fie înregistrate și mai multe cazuri.

„Creșterea va continua, probabil, săptămâna viitoare”, a estimat Rafila, întrebat cum vede evoluția pandemiei în România. „Eu sper să nu ajungem la 70.000 de cazuri pe zi, dar nici nu pot să exclud acest lucru”, a adăugat el.

Ce afirmă ministrul Sănătății despre recordul Covid-19 înregistrat în România

Ministrul Sănătății a menționat faptul că acest record de cazuri este într-o relație de interdependență cu recordul de teste.

„Ne aşteptam să fie acest număr, pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost mai redusă. Astăzi s-au efectuat pentru prima dată peste 100.000 de teste efectuate. Astăzi am avut, într-adevăr, cel mai mare număr de cazuri înregistrate. Este un număr de cazuri care este similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări. De exemplu, în Portugalia au fost 43.000 de cazuri la un grad de vaccinare de 81%. Noi am estimat o astfel de evoluţie generată de tulpina Omicron, cu transmisibilitate mult mai mare decât tulpinile precedente, inclusiv la persoane vaccinate, dar asta nu înseamnă că vaccinarea nu trebuie să meargă înainte”, a afirmat ministrul.

Alexandru Rafila dorește testarea personalului medical pentru a nu mai avea focare

Ministrul Sănătății, medicul Alexandru Rafila, a precizat că se ia în calcul testarea personalului medical atunci când intră în tură, la serviciu. Fostul reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății susține că doar cu ajutorul testării nu se vor mai înregistra focare.

„A crescut rata de pozitivitate, până la 30 la sută. Evoluția numărului de decese este fluctuantă. Media este de 50 de cazuri înregistrate zilnic. În ce privește numărul de persoane care se internează la ATI este în creștere. S-a dublat, în 11 zile, numărul de paturi ocupate în spitale, de la 16 la 32 la sută. Nu sunt situații alarmante de focare în spitale, dar ne gândim la testarea sistematică a personalului din spitale, la intrarea în serviciu”, a spus Alexandru Rafila.

Ce spune ministrul Sănătății despre certificatul verde din România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis astăzi în declarația sa de presă că ar putea fi ridicat certificatul verde de pe teritoriul României. De asemenea, Rafila mai spune că din luna martie a acestui an există posibilitatea să se poată reveni la o situație cât de cât normală.

În altă ordine de idei, Rafila a anunțat în urmă cu câteva zile că persoanele care nu și-au făcut a treia doză de vaccin anti-Covid-19 nu vor mai putea folosi certificatul verde de la 1 februarie pentru că va expira.

„Noi o să renunțăm la certificatul internațional când va exista o decizie la nivelul UE. Deocamdată este o decizie la nivelul UE că pentru circulație e nevoie de un certificat. Vestea bună e că vor fi scutiți și de carantină și de testare. Noi o să punem în aplicare cât de repede putem, probabil în luna februarie. Deocamdată, din februarie trebuie să avem un certificat cu trei doze sau două doze în funcție de vaccin. Asta nu înseamnă că vom folosi aceleași criterii și în interiorul țării.  Eu sper să nu ajungem la 70.000 de cazuri pe zi. Eu am avut o întâlnire cu reprezetanții industriei economice, ca să luăm decizii care să țină cont de respectarea măsurilor”, a declarat Rafila.

Reamintim faptul că astăzi, 26 ianuarie 2022, s-a înregistrat un record absolut al pandemiei.

Adauga un comentariu