Actualitate

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, declarații despre inflația din România – LIVE VIDEO

Publicat: 12 mai 2022
Mugur Isarescu despre inflatia din Romania
Mugur Isărescu, declarații despre inflația din România

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu face declarații în contextul în care inflația din România a ajuns la cote alarmante. Mugur Isărescu nu a mai făcut o declarație oficială de un an de zile. Guvernatorul a declarat la începutul conferinței de presă că actualele creșteri la alimente sunt în România, dar și în alte state din Europa.

Vă aducem aminte faptul că inflația a înregistrat un nou record în luna aprilie, iar produsele s-au scumpit considerabil.

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, despre inflația record din România

Mugur Isărescu, în prezent guvernatorul BNR face declarații în contextul în care pe luna aprilie a existat un record al inflației în România. Guvernatorul explică faptul că acest lucru reflectă o criză mondială și că prețurile de producție au crescut în toată lumea:

Vă prezint raportul asupra inflaţiei pe trimestrul 1. Începând cu iulie 2021 avem o creștere extrem de rapidă a prețurilor, ceea ce reflectă un şoc și un fenomen de criză. Reflectă un eveniment advers deosebit. La o analiză, în spatele acestor creșteri a prețurilor de consum din România şi din lume se află o creștere a prețurilor de producție. La o analiză, în spatele acestor creșteri a prețurilor de consum din România şi din lume se află o creștere a prețurilor de producție, a costurilor cu energie. La toate formele de energie. Se mai adaugă pe partea de costuri adâncirea de sincopuri din lanţurile internaționale cauzate de sancţiuni, reticienta companiilor vis-a-vis de relația cu Rusia. Avem câteva sentimente de panică, nu le dezvolt. Au fost două săptămâni de panică de lipsa fizică de bacnote, am reuşit să ţinem cursul stabil. A fost panică la unele alimente în special la ulei. În determinanţii inflaţiei, în sensul temperării inflației a acționat sprijinul acordat de autorități pentru consumul casnic. Dar, să vedem ce fenomen în esență. Avem un fenomen european, dacă nu global, tendinţa este generalizată la nivel european și global. Intradevăr, România nu mai este pe locul 1 la inflație în Uniunea Europeană, avem 7 țări în fața noastră, inclusiv la țări din zona Euro. Țările Baltice au o inflație peste a noastră, Cehia, în mod curios Olanda, în cazul Olandei explicația nu este uşoară pentru că au gaze în Marea Nordului, dar Olanda a mers cel mai mult în zona energiei verzi.

Nici Germania, vestită pentru fobia pe care o au la inflație nu stă mult mai bine. Noi am luat date comparabile, sunt datele armonizate a prețurilor de consum. Indicele global este calculat de Banca Mondială pentru a le putem compara. Suntem după o perioadă în care inflația a fost foarte crescută, cu o creștere economică joasă, nu recesiune, cam 8 ani de zile în Europa. Începând cu 2013-2014, Europa a avut dobânzi apropriate de zero, sau negative. Au fost rate de inflație, dar nu peste 2%, asta explică de ce până în toamnă, în Europa se considera că acest episod de creștere a prețurilor va fi tranzitoriu. Banca Europeană și-a făcut mea culpa spunând că inflația nu este trecătoare și că va dura. În spatele ei este un factor major, costul la energie. România a avut o legătură mai coerentă între rata inflației și rata dobânzii, am ținut bine dobânzile peste rata inflației. Am avut dobânzi real pozitive, când a venit pandemia, ne-am ferit să practicăm o politică dură de reducere a inflației pentru că după ce reduci foarte jos, este foarte greu să vii cu argumente, economia trebuie să fie ferită de șocuri, reducerea şi majorarea bruscă a dobânzilor este un șoc. Acum suntem mai jos de raţă inflației cum este și Uniunea Europeană. România nu este în spatele cortinei, realitatea economică, financiară, politică, este alta. (…) a explicat Mugur Isărescu.

Până unde vor creștere prețurile la alimente

Prețurile la alimente s-au scumpit în mod considerabil. Vorbim despre creșteri de chiar și 40% când ne referim la carnea de porc, și de creșteri cu 20% la ulei. Cartofii s-au scumpit și ei, iar prețul facturilor pare că s-a dublat. Specialiștii dau vina pe războiul din Ucraina pentru scumpiri și afirmă faptul că, pe lângă prețul crescut la gaze naturale, producătorii de carne trebuie să cumpere furaje la preț dublu. Producătorii susțin că mulți dintre ei vor da faliment dacă nu scumpesc produsele pe care le comercializează:

„Dacă nu se scumpeşte carnea cu 25-40%, complexurile de porci vor închide şi vor falimenta. Trebuie să creştem preţurile, nu avem cum. Cheltuielile cu furajarea reprezintă 75-80% din cheltuielile de furajare a porcului”, spune Dimitrie Muscă, producător agricol.

Așadar, faptul că Mugur Isărescu vorbește despre inflația din România nu ajută cu nimic poporul român care este pus in fața faptului implinit și care nu mai poate rezista plătind prețuri din ce în ce mai mari pentru aceleași produse alimentare.




Adauga un comentariu