Local

O nouă sesizare făcută de călătorii CTP aduce controverse! „Tabelul de marcaj nu indică bine!”

Publicat: 01 oct. 2022
_____ Vizualizări 6 Comentarii
O nouă sesizare făcută de călătorii CTP aduce controverse Tabelul de marcaj nu indică bine
Din constatările făcute se observă faptul că autobuzele și tramvaiele vin la timpul indicat pe panourile electronice

O nouă sesizare făcută de călătorii CTP aduce controverse în rândul societății de transport public din Iași. Este vorba despre panourile de afișaj care ar trebui să indice ora exactă la care ajung mijloacele de transport în comun. Călătorii se plâng de faptul că acestea nu indică corect și că nu se respectă orarul impus

Mai mulți călători CTP s-au plâns de faptul că tramvaiele și autobuzele nu respectă orarul de pe panourile de afișaj. Călătorii care beneficiază de mijloacele de transport sunt supărați pentru că vehiculele nu vin la timpul indicat pe aceste marcajele electronice, dar și că autobuzele și tramvaiele întârzie deseori în stații.

tramvaiul 8 verde in copou
Sesizare făcută de călătorii CTP-ului cu privire la faptul că tramvaiele și autobuzele nu respectă orarul impus pe tabelele electronice

Sesizare făcută de călătorii CTP!

 tramvaiul 1 in copou
Sesizarea a fost făcută de mai mulți călători cu privire la faptul că mijloacele de transport în comun nu respectă panoul electronic

Se știe că Iașul este supraaglomerat și că traficul este o problemă pentru majoritatea călătorilor. Mai mulți călători s-au arătat deranjați de faptul că nu se respectă timpii de pe panourile de afișaj din stații, stârnind noi controverse în privința companiei de transport public din Iași.

În stația Copou Universitate, tramvaiul 8 a venit mai repede cu 1 minut, în loc de 17:36, a ajuns la 17:35. Autobuzul 36 și tramvaiul 1, în aceeași stație, au sosit la timpul indicat pe panou, ora 17:45. În stația Baza 3, tramvaiul 13 a ajuns la 18:30, înainte cu 1 minut. În schimb, în această stație, tramvaiul 7 a fost cel care a întârziat 7 minute. Ora la care trebuia să ajungă era 18:34, în schimb a sosit la 18:41.

În stația Podu Roș, autobuzul 41 și tramvaiul 9 au ajuns punctual, la 18:54. Autobuzul 28, în aceeași stație, a venit mai devreme cu 1 minut, în loc de 18:56, a ajuns la 18:55. În stația Tudor, pe ambele sensuri, atât tramvaiele, cât și autobuzele veneau mai devreme cu 1 minut față de indicația de pe panou.

„Afișajul electronic nu are nicio treabă cu venirea mijloacelor de transport. Am făcut sesizare la CTP, a început să-mi spună că autobuzele nu se corelează pentru că este traficul intens. Dar acest lucru nu este adevărat, pentru că eu merg des acolo. Dimineață, la ora 6, am stat până la 6:40 ca să aștept autobuzul 44. Tabela de marcaj arăta că vine într-un minut și tot așa la restul. Sunt afișate aiurea și imediat se schimbă. Vine 9 peste 9 minute sau vine 44 peste 8 minute”, declară pensionara Angelica Ursu.

Reporterii BZI au fost să verifice aceste informații. Din constatările făcute la orele de vârf, atât dimineața, cât și seara, în majoritatea stațiilor aglomerate din oraș și pe ambele sensuri, se constată faptul că aproape toate tramvaiele și autobuzele își respectă orarul, cu excepția unui caz. Joi, 29 septembrie 2022, în stația Baza 3, la ora 18:34, tramvaiul 7 a întârziat aproximativ 7 minute.

tramvaiul 9 verde in Copou
Se constată faptul că toate celelalte tramvaie și autobuze din mai multe stații aglomerate și centrale din Iași, pe ambele sensuri, vin la timp

Din verificările făcute, orarul indicat pe tabelele electronice se respectă!

autobuz alb in statia Tudor
Stațiile verificate au fost: Copou Universitate, Filarmonică, Tudor Vladimirescu, Independenței, Baza 3 și Podu Roș

Se constată faptul că toate celelalte tramvaie și autobuze din mai multe stații aglomerate și centrale din Iași, pe ambele sensuri, vin la timp. Stațiile verificate au fost Copou Universitate, Filarmonică, Tudor Vladimirescu, Independenței, Baza 3 și Podu Roș.

„Compania de Transport Public Iași și Tranzy lucrează în mod continuu pentru îmbunătățirea experienței călătorilor cu panourile informative din stații, precum și a aplicației Tranzy. Mai mult, angajații noștri monitorizează zilnic corelarea informațiilor de pe panouri cu cele din trafic. Ne sunt de ajutor feedback-urile utilizatorilor și le recomandăm să ni le trimită ori de câte ori consideră. Așadar, îi încurajăm pe călători să ne scrie/apeleze în legătură cu serviciile noastre, dacă au nemulțumiri în acest sens. Analizăm fiecare sesizare pentru a interveni punctual, acolo unde se impune. Îi rugăm să ne transmită mesajul lor, conținând toate datele necesare analizării. Avem nevoie de dată, oră, traseu, stație, mijloc de transport (număr de parc/înmatriculare), sens de mers, descrierea situației de fapt etc. Vom înregistra sesizarea și vom oferi un răspuns”, declară reprezentanții CTP Iași, după ce mai mulți călători s-au arătat deranjați de nerespectarea orarului afișat pe tabelul electronic.

Din cauza supraaglomerării din oraș, există posibilitatea ca anumite tramvaie sau autobuze să nu respecte la minut orarul, dar acest lucru se înțelege, având în vedere haosul din traficul din Iași.

Comentarii
  • Este aglomerat orasul iasi pentru ca multi merc cu masina sau cu motocileta cand ar putea folosi transportul in comun, asa s-ar mai elibera drumurile.

  • Pai traficul este cosmar din vina cui? Primaria Iasi nu misca nimic in oras in folosul cetatenilor numai daca „iese” ceva electoral. Ce naiba? Iar purtatoarea de cuvant de la CTP nu o citati? Era ascunsa pe sub un birou cu gura ocupata…?

  • Nu uitati, aplicatia si panourile sunt realizate de o firma prietena primariei dar care nu are competente in IT, degeaba ne laudam cu IT-ul din Iasi

  • Dar când tabela nu îți arată că nu este nici un tramvai nr.1,pleci cu un autobuz până la capătul lui 11mai stai acolo 10 minute sa plece 3-ul spre gara și în acest timp trec spre centru 2tramvaie de 1la interval de 2-3minute.

Adauga un comentariu