Titlurile zilei

Ofertă specială la Dopo Poco! Carne arsă și salată cu bucăți de plastic. Un străin a rămas șocat după ce a primit comanda! A jurat că nu mai mănâncă niciodată de acolo – FOTO

Publicat: 20 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Un client al lanțului de pizzerii Dopo Poco din Iași a avut o aventură total neplăcută după ce a făcut o comandă de mâncare. Acesta a fost șocat să constate faptul că, între alimentele care erau arse, în salată se aflau mai multe bucăți de plastic. Revoltat, acesta a povestit experiența neplăcută pe rețelele de socializare și a avut o susținere neașteptată din partea foștilor clienți ai Dopo Poco, care s-au plâns de condițiile și calitatea serviciilor oferite de firmă.

O simplă comandă făcută de un client al rețelei de pizzerii Dopo Poco din Iași a stârnit valuri de nemulțumiri pe rețelele de socializare. Asta pentru că, printre alimentele care și așa erau arse, au fost descoperite mai multe bucăți de plastic de culoare albă. James Green a comandat în cursul zilei de sâmbătă, 18 ianuarie, două meniuri crispy și salată coleslaw de la Dopo Poco pentru care a plătit o sumă de aproape 55 de lei. Când a desfăcut pachetul, acesta a constatat cu stupoare faptul că puiul era carbonizat, adică ars, iar printre legumele de salată străluceau mai multe bucăți de plastic de culoare albă.

Salată cu plastic la pachet

Revoltat de cele întâmplate, clientul Dopo Poco a povestit experiența pe rețelele de socializare, iar reacțiile nu au întârziat să apară. „Meniu big crispy de la Dopo Poco: crispy ars, iar salata coleslaw e cu surprize – plastic bonus la pachet. Eu clar nu mai comand de la ei! Voi ați mai avut probleme?”, a menționat clientul Dopo Poco pe rețelele de socializare.
Reacția altor ieșeni care au consumat produse alimentare de la același producător nu au întârziat să apară. Într-un timp extrem de scurt, zeci de persoane și-au arătat nemulțumirea față de calitatea serviciilor și a produselor oferite de Dopo Poco.

Ce a trăit un alt client Dopo Poco te lasă mască

Dopo Poco este una dintre cele mai reclamate unități de alimentație publică din Iași. Un alt client s-a plâns de faptul că, pe lângă întârzierile înregistrate la comenzi, calitatea hranei lasă de dorit.

„La ora 18:42 am dat comandă de crispy. Pe lângă faptul că a ajuns după 110 minute, problema principală a fost uleiul din friteuză care nu a fost schimbat, astfel dând un gust de ulei ars mâncării”, a povestit pe Facebook Dănuț Andrei.

Acesta susține faptul că, în cele din urmă, a fost nevoit să își ceară banii înapoi, după ce a avut o altă experiență neplăcută cu persoana care a livrat comanda.

„Am fost nevoit să cer restituirea banilor, trimițând înapoi comanda. Situația s-a rezolvat și bonul a fost anulat. În schimb, cu riscul de a părea un client dificil, aș vrea să menționez ceva legat de persoana care a făcut livrarea/anulat bonul: acesta a călcat cel mai probabil într-un excrement și toate scările de la parter la etajul unu, până în dreptul ușii mele, au fost murdărite, s-a șters de toate scările, ceea ce nu este un gest civilizat”, a mai povestit Andrei Dănuț.

Afacerea a plecat din Piatra Neamț

În cazul clientului care a primit crispy ars cu salată cu plastic, reprezentanții Dopo Poco l-au contactat și i-au cerut scuze pentru situația creată. Producătorul a intrat în mai multe scandaluri pe motiv că nu eliberează bonuri fiscale sau folosește spații abuziv. Una dintre cele mai aglomerate unități Dopo Pocco, cea din Copou, nu a fost racordată vreme îndelungată la rețeaua de apă curentă, deși a funcționat în toată această perioadă. Motivul: cei de la Dopo Pocco ocupă ilegal acest spațiu al Universității „Alexandru Ioan Cuza”! Conducerea instituției de învățământ superior a câștigat în instanță executarea silită a celor de la Dopo Pocco, dar procedura este tergiversată de acești afaceriști controversați.

Începută inițial la Piatra Neamț ca o afacere cu covrigi la un leu și pizza la felie, business-ul Dopo Poco/Petru s-a dezvoltat rapid. Aceiași patroni au dezvoltat apoi și pizzeriile Dopo Poco, unul din cele mai cunoscute branduri de pizzerii, cel puțin în Iași.

Rețea de firme prin care se controlează afacerea

Firma-mamă care gestionează simigeriile Petru și pizzeriile Dopo Poco este SC Man Group SRL, după cum apare pe profilul de la finanțe al firmei menționate, asociați în această firmă fiind Dragoș Mancaș și Ovidiu Mancaș. Cele două personaje sunt implicate într-o sumedenie de firme cu profil de patiserie, inclusiv Cibibon SRL, firmă care asigură covrigii congelați pentru cei care cumpără franciza de la Man Group SRL Piatra Neamț. SC Brio Group SRL este o altă societate prin care se administrează simigeriile Petru în oraș. Tot la Iași, Dragoș Mancaș apare ca asociat în firma Cadilet SRL cu Radu Bejan, pe care cei de la Dopo Poco Iași îl indică drept patron.

Adauga un comentariu