Metoda de ultimă generație pentru a scăpa de firele de păr nedorite poate fi o procedură riscantă. Epilarea cu laser trebuie realizată la fel ca un act medical. Persoanele fără pregătire adecvată ar trebui să aibă grijă la clienții care apelează la serviciile lor. Anumite leziuni la nivelul pielii pot fi mult mai afectate de epilarea cu laser
Epilarea cu laser trebuie realizată de o persoană care are o pregătire specifică de la câteva luni până la câțiva ani. În saloanele de înfrumusețare, această procedură este efectuată de angajații pregătiți în doar câteva ore, de cele mai multe ori de către cel care vinde aparatul pentru epilarea cu laser. Medicii dermatologi au întâlnit pacienți cu arsuri, pigmentări sau iritații produse la scurt timp după o ședință, iar pe termen lung firul de păr reapare și o persoană poate rămâne cu semne de roșeață pe piele, fiind pigmentată de acțiunea repetată a laserului. Legătura directă între zona care a fost efectuată o epilare cu laser și o afecțiune de tipul cancerului nu a fost identificată. Lipsa unei legături este dată și de faptul că un cancer de piele este întâlnit la persoanele cu vârste mai înaintate, în timp ce epilarea cu laser este o metodă adoptată de persoanele tinere.
Prof. dr. Laura Solovăstru: „Epilarea cu laser este un act medical”
Prof. dr. Laura Solovăstru, medic dermatolog ieșean, spune că procedura epilării cu laser ar trebui realizată în cabinetele medicale. În saloanele de înfrumusețare, personalul nu este pregătit adecvat pentru a putea recunoaște o posibilă contraindicație. Sunt cliente care suferă de o boală cronică, care au anumite leziuni la nivelul pielii pentru care nu au fost la medic și apelează la epilarea definitivă cu laser, care ar putea să le expună la o serie de riscuri. Cea mai frecventă afecțiune la nivelul firelor de păr, foliculita, determinată de bacterii sau de fungi, trebuie recunoscută de medici, și în cazul acestei probleme de sănătate nu se recomandă epilarea cu laser. Exemplele pot continua, spune medicul dermatolog.
„Epilarea definitivă, respectiv cea prin metoda laser, este un act medical. Efectuarea acestei manevre de epilare de către o persoană cu o pregătire pe termen scurt, fără a se ține cont și de aspectele de ordin medical, poate fi dăunătoare pentru clientă. În astfel de cazuri, epilarea cu laser reprezintă un risc atât pentru pacienți, cât și pentru cel care realizează această procedură. Riscurile la care se expune pacientul depind de tipul de aparat folosit, fiind aparate laser cu lungimi de unde diferite, de tipul pielii, de prezența unor leziuni pe suprafața pielii, trebuie să fie evaluat tegumentul”, spune prof. dr. Laura Solovăstru, medic dermatolog ieșean.
O vizită la medicul dermatolog poate fi de ajutor înainte de o ședință de epilare cu laser
Tot ce intră în contact cu pielea trebuie să fie atent analizat. Epilarea cu laser nu are efecte negative dacă este realizată corespunzător. Angajații saloanelor de înfrumusețare nu sunt însă persoanele avizate care să recomande sau nu această procedură. Anumite patologii ale persoanelor, zonele cu negi, alunițe și pistrui pot ridica anumite contraindicații pe care doar medicii dermatologi le pot semnala.
„Nu ne opunem epilării definitive cu laser, ci ne dorim doar ca acest lucru să se desfășoare în maximă siguranță. Înainte de a decide să meargă la o ședință de epilare definitivă, o persoană trebuie să meargă la dermatolog, să ceară avizul și să discute despre eventualele contraindicații pe care și le asumă sau nu. Pot fi persoane care au o contraindicație, o patologie, cliente care au negi, pistrui sau care suferă de boli autoimune și care nu vizitează medicul înainte de a apela la această procedură”, adaugă medicul dermatolog.
De câte ședințe ai nevoie pentru a scăpa de firele de păr?
Numeroase saloane de înfrumusețare din Iași oferă și servicii de epilare cu laser. Angajații spun că procedura este una sigură, fără efecte secundare, eficientă și chiar nedureroasă. Aparatul utilizat este setat în funcție de culoare pielii, a firului de păr, cu cât culoarea este mai închisă, cu atât numărul ședințelor necesare pentru a scăpa de firele nedorite scade. Se recomandă între 6 și 10 ședințe, rezultatele fiind vizibile chiar de la prima.
Ulterior, pentru întreținere, este nevoie să se realizeze câte o ședință o dată la 6 luni sau chiar un an. Prețul unei ședințe depinde de zona corporală. Pentru epilarea cu laser a picioarelor de la genunchi până în zona gleznei se poate plăti circa 170 de lei, iar pentru o epilare completă a picioarelor, inclusiv fese și labele picioarelor, se poate ajunge chiar la suma de 800 de lei. O ședință de epilare inghinală poate scoate din buzunarul clientei suma de 350 de lei.
„Epilarea cu laser nu este dureroasă, se simte ca un cub de gheață pe piele. În funcție de culoarea firului de păr se stabilește și numărul de ședințe, cu cât este mai închis, cu atât este mai rapid. În medie, se recomandă 6 ședințe, dar pentru un fir de păr mai deschis, numărul poate crește. Între ședințe, clienta trebuie să se epileze doar cu lama de ras. Dacă se începe astăzi, următoarea ședință va fi peste 4 săptămâni, iar apoi din două în două săptămâni se continuă”, a explicat o angajată care se ocupă cu epilarea cu laser la un salon de înfrumusețare din Iași.