Local

Pompierii intervin de urgență după ce două mașini au luat foc în centrul Iașului – EXCLUSIV/FOTO/VIDEO/UPDATE

Publicat: 07 iun. 2022
_____ Vizualizări 4 Comentarii
Pompierii intervin de urgență după ce două mașini au luat foc în centrul Iașului - EXCLUSIVFOTOVIDEOUPDATE
O dubă a luat foc în centrul Iașului

În aceste momente, pompierii intervin de urgență în zona Podu Roș după ce o mașină a luat foc. Incendiul s-a produs pe Aleea Decebal din municipiul Iași, iar la fața locului intervin două autospeciale de intervenție și stingere din cadrul Detașamentului 2 Pompieri.

Momentan nu se cunosc cauzele producerii incendiului, iar zona este evacuată.

UPDATE „La ora 13.25 minute, a fost primit un apel prin sistemul unic de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu la un autovehicul din municipiul Iaşi, zona Podu Roș. Au fost direcţionate două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. La sosirea pompierilor militari la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără la întregul autovehicul şi la autoturismul parcat în apropierea acestuia. A fost asigurată zona, concomitent cu stingerea incendiului. După aproximativ 50 de minute, incendiul a fost lichidat.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric. Dubiţa a ars în proporţie de 90 % la sută, de asemenea au ars încărcătura aferentă şi actele maşinii. Iar autoturismul din apropiere a ars în proporţie de 70 %”, au declarat reprezentanții ISU Iași.

UPDATE  „Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.
Dubita a ars în proporție de 90%, actele mașinii și încărcătura aferentă (mobilă) iar autoturismul a ars în proporție de 70 %”, au declarat reprezentanții ISU Iași.

UPDATE: Conform informațiilor de ultimă oră, au luat foc două autoturisme. Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la o dubă DPD, iar mai apoi s-a extins la autoturismul marca Volkswagen. Din fericire, incendiul a fost lichidat și nici o persoană nu a fost rănită.

Comentarii
Adauga un comentariu