Eveniment-Social

Rezultate finale: 324 de candidați din județul Iași au promovat și obținut definitivarea în învățământul preuniversitar (sesiunea 2021)

Publicat: 28 iul. 2021
examenul național pentru definitivare în învățământ

La nivelul județului Iași, rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021), după soluționarea contestațiilor, este 75,17% (în creștere cu 1,63%, comparativ cu rezultatele inițiale – 73,54%). 

Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (84), 324 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 317 candidați. Dintre aceștia, 12 candidați au promovat examenul cu media 10, în această ierarhie județul Iași plasându-se pe poziția a doua la nivel național. Totodată, 82 dintre candidați au obținut medii cuprinse în intervalul 9,50-9,99, județul Iași situându-se, la acest criteriu, pe poziția a doua pe țară.

Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 447 de candidați (96,33%). Dintre aceștia, 16 candidați s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă și nicio lucrare nu a fost anulată în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 431 de candidaţi cu lucrări evaluate inițial, în urma soluționării contestațiilor 236 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10 . Dintre aceștia, 14 candidaţi au fost notați cu 10, iar 60 de candidați cu note între 9,50 și 9.99.

De asemenea,165 de candidați au primit note între 5 și 7,99 (contestațiile au generat modificări de note pentru  de candidați). Cu note sub 5 au încheiat proba 30 de candidați.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 28 iulie 2021, la ora 10:00, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat.





Adauga un comentariu