Actualitate

Rusia a tăiat gazele naturale către România? Importurile naționale sunt egale cu zero

Publicat: 18 aug. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rusia a tăiat gazele naturale către România Importurile naționale sunt egale cu zero
Rusia pare să nu mai livreze gazele naturale către România, conform contractului

Pare că Rusia a tăiat gazele naturale către România după ce în ziua de joi, importurile către țară au ajuns aproape la zero. Asta în condiţiile în care România este incă dependentă de importurile de gaze naturale.

La polul opus se află Ungaria care are în continuare cel mai mic preț la energie din Uniunea Europeană, în contextul în care Viktor Orban are o relație pozitivă cu Moscova.

Rusia a tăiat gazele naturale către România? Ce se întâmpla în țară

Importurile naționale de gaze naturale au fost astăzi aproape de zero, iar pare că Rusia a tăiat aprovizionare de gaze naturale către România. Conform datelor existente de pe piață, în singurul punct prin care România importă gaze,cel din Giurgiu, joi a intrat un volum doar 300.000 metri cubi. Concret, prin conductă au intrat 4,8 milioane de metri cubi de gaze naturale, dintre care 4,5 milioane de metri cubi îşi urmează traseul spre Ungaria prin conductă Arad-Csandpalota. Așadar, concret, volumul de gaze naturale care rămâne în urma scăderii este de doar 300.000 de metri cubi. Ceea ce reprezintă o cantitate infimă pentru România dacă e să ne raportăm la valorile normale care rămâneau în România.

Este bine de menţionat faptul că în mod normal, cantitatea care intra în fiecare zi în România era de 8-9 milioane de metri cubi de gaze naturale dintre care erau exportate 4,5-4,6 milioane de gaze naturale în Ungaria. În țară rămâneau aproximativ 4-5 milioane de metri cubi de gaze naturale care aparțineau aproximativ în totalitate Rusiei.

Desigur, situația nu este una singulară la nivel de Uniune Europeană. Vă aducem aminte faptul că transportul de gaze rusești spre Europa a suferit mari modificări. De exemplu, traficul de gaze naturale se află la minim prin conductă Nord Stream. Singura rută care funcţiona în parametri normali era cea prin gazoductul Turk Stream prin care gazele naturale erau importate în Europa prin Turcia, Bulgaria, România și Serbia.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele pentru care acest lucru s-a întâmplat, iar conform unor informații, începând cu ora 13.00 prin conducta românească trec în jur de 500.000 de metri cubi, înregistrând o ușoară creștere. Totuși, cantitatea rămâne în continuare infimă față de cererea pieții interne.

Gazprom a avertizat asupra prețurilor gazelor naturale la iarnă

Recent, Gazprom a declarat faptul că prețurile gazelor naturale de la iarnă vor ajunge la maximuri istorice. Reprezentanții companiei deținută de statul rus consideră că prețul ar putea ajunge la 4.000 de dolari  mia de metri cubi. Compania a remarcat că gazul se tranzacționează acum la peste 2.500 de dolari la bursele spot europene. Potrivit estimărilor conservatoare, dacă tendinţa va continua, preţurile vor depăşi iarna nivelul de 4000 de dolari la mia de metri cubi, a spus Gazprom.

Săptămâna trecută, contractele futures pe gaz s-au tranzacționat aproape de 2,1 mii dolari și au crescut treptat, iar la începutul acestei săptămâni au crescut brusc la 2,45 mii dolari. Astăzi, România a avut cel mai mare preț la energie din Europa. În condițiile în care salariile interne sunt net inferioare mediei Europei de Vest. Oricum, vom vedea dacă Rusia a sistat gazele naturale către România sau dacă este vorba despre doar o problemă tehnică, iar situația va fi remediată în curând.

 

 

Adauga un comentariu