Local

Scandal la PSD Iaşi! Maricel Popa l-a dat afară din fruntea filialei pe deputatul Vasile Cîtea. Senatorul acuză că a fost bătut şi pălmuit

Publicat: 22 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Scandal la PSD Iaşi Maricel Popa l-a dat afară din fruntea filialei pe deputatul Vasile Cîtea. Senatorul acuză că a fost bătut şi pălmuit
Nu este pentru prima oară când Maricel Popa încearcă să scape de actualii parlamentari ai PSD Iaşi

Scandal uriaş la ultima şedinţă a organizaţiei PSD Iaşi. În urma unei întâlniri ce a avut loc astăzi, 22 octombrie 2021, la Târgu Frumos, Comitetul Executiv Judeţean a PSD Iaşi, a decis înlocuirea din funcţia de secretar general al filialei a deputatuluI Vasile Citea. În locul acestuia a ajuns fostul deputat Bogdan Cojocaru, unul din aghiotanţii senatorului Maricel Popa, acualul preşedinte al organizaţiei. Maricel Popa a convocat ședința pentru a-l mătrăși pe Vasile Cîtea, după ce l-a acuza pe acesta că l-ar fi bătut zilele trecute.

Nu este pentru prima oară când Maricel Popa încearcă să scape de actualii parlamentari ai PSD Iaşi. De această dată, a venit chiar cu certificat medico- legal şi cu poze prin care a arătat că a fost agresat de deputatul Vasile Cîtea şi astfel a cerut ca acesta să nu mai repreziente filiala pe o funcţie de conducere. Deşi se ştie faptul că Maricel Popa poartă un război mai vechi cu parlamentarii PSD Iaşi, acesta continuă să se victimizeze. Astfel, astăzi, 22 octombrie 2021, a convocat la Târgu Frumos o şedinţă a Comitetului Execitiv Judeţean (CEX) prin care a cerut revocarea din funcţia de secretar a lui Vasile Cîtea.

Incidentul blamat ar fi avut loc vinerea trecută, 15 octombrie 2021, la sediul PSD Iaşi din bulevardul Ştefan cel Mare. Martorii au arătat că între cei doi ar fi avut loc un schimb de replici, iar deputatul l-a împins pe Maricel Popă. Totuşi, Maricel Popa s-a comportat de parcă ar fi fost bătut şi a venit cu certificat medico- legal la el. Acesta a aşteptat însă o săptămână să convoace întâlnirea şi să ceară revocarea lui Vasile Cîtea din funcţia de secretar general.

Scanda uriaş la PSD Iaşi. Scene uluitoare în şedinţa CEX

Din CEX fac parte circa 120 de persoane, printre care parlametarii în funcţie, consilierii judeţeni, primarii partidului din judeţ, dar şi şefii de organizaţie. La şedinţa de la Târgu Frumos au participat circa 80 de persoane. Solicitarea lui Maricel Popa a fost aprobată cu votul a peste 2/3 din cei prezenţi, în mare parte primarii din judeţ, primari care continua să se înţeleagă cu fostul şef al Consiliului Judeţean.

În locul lui Cîtea a fost impus Bogdan Cojocaru, fost deputat PSD Iaşi, şi unul din aghitantii lui Maricel Popa. Astfel, senatorul spera că va reuşi să controleze filiala judeţeană şi în alte condiţii. De altfel, recent, la o altă şedinţa internă l-a pus pe funcţia de preşedinte executiv pe Cristian Stanciu, un alt om de încredere. Cojocaru nu mai are nicio funcţie politică, nu mai reprezintă partidul la nivel înalt, însă continua să-l servească pe Maricel Popa, ceea ce l-a transformat într-un om de încredere.
Maricel Popa spera că va reuşi să obţină sprijinul Bucureştiului pentru a controla întreaga filială şi pentru a-şi impune doar oamenii de încredere în funcţii de conducere, de unde vor putea gestiona doar ei lucrurile în partid.

De precizat că Maricel Popa nu a luat nicio măsură nici împotriva Bogdan Balaniscu, consilier local PSD, după ce acesta din urmă a comparat marşul LGBTQ cu hramul Cuvioasei Parascheva. Deşi afirmaţia lui Balaniscu este una extrem de gravă, Maricel Popa s-a făcut că plouă, doar pentru a-l proteja pe acesta de represalii.
Practic, Popa cauta să-şi asigure de partea sa pe oamenii din PSD Iași, pentru a se răzbuna pe actualii parlamentari. Popa a încercat şi în toamna anului trecut să-i treacă pe aceştia pe linie moartă, refuzând să-i pună pe locuri eligibile la alegerile parlamantare. Doar ca forul de la Bucureşti a impus o altă listă, una în care oamenii lui Maricel Popa nu au mai prins loc.

Maricel Popa a mai fost implicat într-un scandal în urmă cu mai mulţi ani cu un alt membru al PSD Iaşi, Cătălin Bulgariu. Cunoscut ca un tip conflictual şi care îşi pierde cumpătul extrem de repede, Maricel Popa a avut parte de un conflict similar cu fostul director de la Aeroportul Iaşi, chiar în sediul partidului şi de pe urma căruia a ieşit şifonat.

Vasile Cîtea nu a putut fi contactat pentru a oferi un punc de vedere cu privire la acest incident.

Adauga un comentariu