Eveniment-Social

Student din Iași despre susținerea licențelor on-line: „Ar fi mai logic și mai util din perspectiva menținerii calității sistemului de învățământ ca susținerea licențelor, disertațiilor și tezelor de doctorat să se amâne”

Publicat: 08 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Student din Iași despre susținerea licențelor on-line Ar fi mai logic și mai util din perspectiva menținerii calității sistemului de învățământ ca susținerea licențelor disertațiilor și tezelor de doctorat să se amâne

Anunțul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) despre posibilitatea susținerii tezelor de licenta on-line, în actualul context dificil, provoacă reacții interesante ale studenților din Iași, al II-lea centru academic al României! Aceștia, tocmai pentru a se menține rigoarea și corectitudinea acestor esențiale evaluări din învățământul superior cred ca soluția ar trebui sa fie de amânare a acestora decât sa se aplice o asemenea formula.

„Susținerea examenelor orale și a celor de finalizare a studiilor prin prezentarea tezei de licență, masterat sau doctorat este o măsură care poate fi aplicată numai și numai dacă nu există posibilitatea de a se întruni candidații și comisia fizic, pe fondul măsurilor de distanțare socială. Decât să se ajungă în această situație, ar fi mai logic și mai util din perspectiva menținerii calității sistemului de învățământ ca susținerea licențelor, disertațiilor și tezelor de doctorat să se amâne.

Totuși, nădăjduim cu toții că după luna mai, în cel mai rău caz, să nu existe nicio restricție cu privire la circulație și întrunire. După ieșirea din starea de urgență este necesar să se renunțe la toate deciziile care ar putea afecta bunul mers al treburilor publice și private, inclusiv măsurile temporare din educație, pe fondul cărora s-ar putea abuza pentru a eluda rigorile unei evaluări temeinice”, a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare al Ligii Studenților (LS IAȘI).

Adauga un comentariu