Drumetii

Traseu montan: Turnul Apor din Baile Tusnad

Publicat: 18 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Traseu montan Turnul Apor din Baile Tusnad
Turnul Apor din Baile Tusnad

Turnul Apor din Baile Tusnad. Acest traseu din minunata staţiune Băile Tuşnad, este primul marcat din această zonă, cel mai scurt şi cel mai uşor. Turnul Apor a fost construit în anul 1883 şi a fost restaurant în 2008.

Situat la o altitudine de aproximativ 700m, este un punct de belvedere foarte frumos. Chiar dacă este foarte bine poziţionat, nu a avut niciodată un rol strategic. Noaptea este iluminat cu ajutorul unui panou fotovoltaic.

Turnul Apor din Baile Tusnad. Descriere traseu

Cei care vor să facă aceasta drumeţie trebuie să ştie că traseul turistic porneşte din mijlocul staţiunii. Mai apoi, trece prin centrul oraşului, pe lângă izvoarele Mikes şi Apor şi ajunge la marginea pădurii.

Aici se termină stradă pavată, apoi traseul continuă pe o potecă bine bătătorita. După cam 10 minute de mers, traseele marcate cu cruce roşie şi punct roşu se despart. Primul traseu, marcat cu cruce roşie duce la Tinovul Mohos – Lacul Sfânta Ana. Cel de-al doilea, marcat cu punct roşu, se întoarce spre stânga şi continuă pe versantul Muntelui Surduc aproape pe orizontală.

După aproximativ 15 minute de mers, la o altitudine de 701 m, se ajunge la Bastionul Apor. După punctul de belvedere drumul se întoarce mai întâi spre dreapta, apoi spre stânga, ocolind izvoarele unui mic pârâu. În această mică vale, veţi găsi o potecă marcată, care ajunge în staţiune în spatele hotelului Ciucas.

Marcaj: punct roşu. Durata: ½ – 1 h.
Distanţa de parcurs: 1,5 km.
Diferenţa de nivel: 68 m.

Adauga un comentariu