Actualitate

Un cunoscut avocat da cărţile pe faţă! Guvernul ajuta doar băncile şi multinaţionalele

Publicat: 21 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Un cunoscut avocat da cărţile pe faţă Guvernul ajuta doar băncile şi multinaţionalele

Guvernul ajuta doar băncile! Reacţie de ultimă oră a avocatului Gheorghe Piperea. Profesor de drept comercial în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, reputatul avocat are o postare în care critică măsurile luate de Guvernul PNL. În viziunea lui, Guvernul liberal ajuta doar băncile şi multinaţionalele.

„Ministrul finanţelor, numitul Catu, spune că guvernul are un miliard de lei pentru alegeri anticipate. Cică de aia sunt banii aceia în rezervă guvernului, pentru că sunt destinaţi alegerilor anticipate. Aşadar, guvernul PNL, intrat în „pâine” pe uşa din dos a democraţiei, este pregătit de mult de anticipate, povestea cu asumarea răspunderi fiind doar atât, o poveste. Foarte „cool” povestea pentru cei care aşteaptă alegeri locale în două tururi (sperând, în mod naiv, că astfel vor câştiga Capitală)…

Aşadar, guvernul PNL are 2 mld lei pentru a plăti în avans rachete americane depăşite tehnologic, are 320 de mil euro de subvenţii pentru companii energofage, are 335 mil euro pentru ajutoare de stat oferite corporaţiilor, îşi permite să nu încaseze 1,3 mld lei de la cele două bănci pentru locuinţe (bcr şi raifaissen) prinse cu ocaua mică de Curtea de Conturi şi încă 4 mld lei de la Kazmunaigaz (Rompetrol), ca să nu mai vorbim de enorm de multele companii secu iertate mereu de datorii (cum ar fi irealitatea tv, pardon, plus) etc. Dar guvernul PNL nu are bani de alocaţii pentru copii şi nu ştie dacă va găsi bani pentru pensii. Cu toate acestea, miniştri lui Orban se laudă că fac treabă bună pentru romani şi se bat cu pumnu’ în piept că scapă tara de hoţi şi corupţi (n.n. – oare cum or fi cei care se împrumuta de la bănci, de vreo 2 luni, de 23 mld lei, and counting, făcându-le băncilor, în continuare, viaţa uşoară şi huzurul înfloritor…).

Guvernul ajută doar băncile! PS Sunt fan anticipate. Vreau să văd cât mai repede cât mai mulţi romani fericiţi, votând înflăcărat PNL, care are şanse, în acest ritm, să ia mai multe voturi decât Johannis. Poate chiar mai multe voturi decât cele exprimate. Nu veghează fără să pună pleoapa pe ploapa neo-sekuritatea? Cu asemenea cerber, totul este posibil, intru propăşirea vătafilor coloniali”, scrie Gheorghe Piperea pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, într-un interviu pentru HotNews, că nu este obligatoriu ca alocațiile să fie dublate din a doua jumătate a anului, ci că e nevoie de o analiză a fondurilor disponibile la buget. De asemenea, Orban a afirmat că nu este 100% sigur că pensiile vor fi măruţe cu 40% de la 1 septembrie, aşa cum prevede legea.

Adauga un comentariu