News Flash:

Rugbystii ieseni vor juca pe Stadionul Ghencea

11 Noiembrie 2004
747 Vizualizari | 0 Comentarii
•Partida din sferturile de finala ale Cupei Romaniei la rugby, dintre Poli Agro Iasi si CSM Sibiu se va disputa, la Bucuresti, pe Stadionul Ghencea •Iesenii pleaca maine dimineata spre Bucuresti cu doua microbuze •"Nu avem voie sa pierdem in fata sibienilor", declara antrenorul Constantin Verives

In cursul zilei de ieri, Federatia Romana de Rugby a aprobat cererea formatiilor Poli Agro Iasi si CSM Sibiu, de a disputa partida din cadrul sferturilor de finala ale Cupei Romaniei, pe Stadionul Ghencea. Meciul, programat a se disputa sambata dimineata, la ora 10.00, va desemna divizionara B, care va reusi sa patrunda in careul de asi a Cupei. Formatia ieseana, care ieri a avut programat un antrenament pe Stadionul din Agronomie, va face deplasarea spre capitala, maine dimineata, cu doua microbuze. Antrenorul Constantin Verives, care si-a dorit o confruntare in sferturi cu echipa din Sibiu, poate conta pe intreg lotul de jucatori, niciunul dintre rugbystii din Agronomie nefiind indisponibil pentru aceasta partida, in fond meciul anului pentru formatia ieseana. Cu o victorie in fata rivalilor din Seria Vest a Diviziei A, Poli Agro ar reusi sa patrunda in semifinalele Cupei Romaniei, o performanta foarte mare pentru o echipa care evolueaza in esalonul secund. De altfel, Constantin Verives s-a declarat optimist inaintea meciului de sambata, solicitandu-le jucatorilor concentrare maxima la meciul cu formatia din Sibiu. "Acum ca ni s-a indeplinit dorinta de a intalni pe CSM Sibiu, in sferturi trebuie sa fim foarte atenti sa nu facem carecumva vreun pas gresit pentru ca nu ne-ar ierta nimeni. Am incredere in jucatorii mei si daca reusim accederea in semifinale atunci am obtinut o performanta cu adevarat remarcabila. Important este sa nu ne bucuram inainte de a castiga acest meci, pentru ca superficialitatea se plateste in sport", a declarat Verives. In acest sezon, cele doua formatii care se lupta pentru suprematie in Seraia Vest a Diviziei A, s-au mai intalnit de doua ori, fiecare echipa, castigand partida pe care a disputat-o pe teren propriu. Ramane de vazut, daca revenirea pe Stadionul Ghencea, la cateva luni dupa retrogradarea din prima liga, va fi de bun augur pentru formatia din Agronomie.
Florin BRIAUR
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1893 (s) | 24 queries | Mysql time :0.031165 (s)

loading...