News Flash:

Simirad a cazut in penibilitate

28 Iulie 1999
619 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pina la intoarcerea primarului din strainatate nimeni nu raspunde la intrebarea: cum este posibil ca o persoana data afara cu litera "I" sa fie angajata ca director intr-o institutie a statului •"Primarul a angajat-o, primarul sa raspunda"

Printr-un articol de acum doua zile "Ziua de Iasi" a semnalat opiniei publice cazul directoarei Directiei Finantelor Publice Locale a Municipiului Iasi, Georgeta Stirbu, care a fost angajata in acest post cu toate ca a fost eliberata din postul de director economic al Moldomobila SA Iasi cu litera "i" ca urmare a unor abateri care chiar tinind cont de pozitia ei nu au putut fi trecute cu vederea. Deoarece un post ca cel ocupat in prezent presupune, pe linga competenta, calitati manageriale si o tinuta morala impecabila am incercat sa aflam parerea unor persoane avizate din Primarie, imediat dupa aparitia articolului.
Am aflat astfel ca sefa serviciului resurse umane (serviciul personal al primariei), ec. Dana Mihai este in aceasta saptamina in concediu de odihna, la fel directorul economic al primariei ec.Georgeta Gilca. Primarul Simirad isi petrece concediul in Grecia, iar viceprimarul Vasile Dumitriu a facut foarte mult teren la acest inceput de saptamina. Singurul cu care am reusit sa stam de vorba este viceprimarul Stefan Ungureanu care s-a abtinut de la orice declaratii: "Angajarea acestei persoane a fost facuta de primarul Simirad asa incit intrebati-l pe dumnealui". Totusi la serviciul personal am reusit sa afla cite ceva din politica de personal a Primariei Iasi: "desfacerea unui contract de munca cu litera "i" nu exclude automat pe cel in cauza de la ocuparea unui post de conducere deoarece pot fi mai multe motive, iar in atributiile de personal nu intra verificarea acestor motive. Nu exista in posturi de conducere persoane care au avut contractul de munca desfacut pentru abateri. Avem citeva cazuri pentru locuri de munca fara atributii deosebite: piete, bazar etc". Nici la Directia Generala a Finantelor Publice Iasi nu exista un caz asemanator, dupa cum ne-a declarat seful serviciului resurse umane de aici, deci nu exista un precedent in domeniul finantelor publice. Chiar daca Georgeta Stirbu contesta in instanta legalitatea desfacerii disciplinare a contractului de munca, intr-un proces in care doua instante au gasit ca dreptatea apartine societatii Moldomobila SA si teoretic planeaza prezumptia de nevinovatie, nu este cazul ca bugetul local sa aiba de suferit daca aceasta prezumptie se dovedeste a fi falsa. Asupra angajarii ei a decis primarul Simirad in urma unui interviu si a unei intrebari de specialitate, din comisie facind parte si Dumitru Axinte, director al DGFP Iasi: "Am deliberat impreuna si s-a tinut cont si de experienta ca manager si impresia unui caracter puternic foarte necesar intr-o functie ca cea de director dar, cum era si normal, decizia finala a luat-o domnul Simirad".
Eugen BENGHIU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1662 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019644 (s)