Sport

Alin Toșca, aproape de revenirea în Serie A! Două cluburi luptă pentru fundașul lui Marius Șumudică!

Publicat: 31 iul. 2020
Două cluburi din Serie A luptă pentru fundașul lui Marius Șumudică, Alin Toșca
Alin Toșca, aproape de revenirea în Serie A

Alin Toșca (28 de ani) a avut un sezon excelent la Gazișehir Gaziantep, sub comanda lui Marius Șumudică. Astfel, fundașul central poate fi subiectul unui transfer important Internaționalul român s-ar putea întoarce în Serie A, două cluburi fiind interesate de acesta.
Este vorba despre nou-promovata Benevento și Sassuolo, formație care ocupă locul 8 în campionat, scrie Corriere dello Sport.

Fundașul, dorit de Benevento și Sassuolo

Alin Toșca a mai evoluat în Serie A, chiar la Benevento, în a doua jumătate a sezonului 2017 / 2018, când a fost împrumutat de la Betis. Echipa condusă de Filippo Inzaghi și-ar mai dori o întărire în defensivă, după ce l-a convins și pe polonezul Kamil Glik, de la AS Monaco, să semneze.
Sassuolo, echipă remarcată pentru stilul său foarte ofensiv, este antrenată de Roberto De Zerbi, fostul jucător de la CFR Cluj. Toșca a lucrat alături de italian și în cele 6 luni petrecute la Benevento, iar tehnicianul pare că vrea să reia colaborarea cu românul.

Performanță remarcabilă pentru Alin Toșca: integralist în toate meciurile din Turcia!

Adus în Turcia de Marius Șumudică, în vara anului trecut, Alin Toșca nu a ratat niciun minut din sezonul proaspăt încheiat, el fiind integralist în toate cele 34 de meciuri ale lui Gaziantep.
Pe lângă faptul că a fost ferit de accidentări, apărătorul a evitat și suspendările. Jucătorul crescut la FCSB a încasat un singur cartonaș galben în acest sezon, însă acest lucru s-a întâmplat într-un joc din Cupa Turciei, contra celor de la Kirlarelispor.

În afara internaționalului român, doar alți 2 jucători din campionatul Turciei au mai reușit această performanță. Este vorba despre portarul Fabien Farnolle, de la Yeni Malatyaspor, și fundașul central Aaron Appindagoye, de la Sivasspor, care au strâns, de asemenea, toate cele 3.060 de minute.
FCSB, Unirea Urziceni, Săgeata Năvodari, FC Viitorul, Betis, Benevento, PAOK Salonic și Gaziantep sunt echipele din CV-ul lui Toșca. De asemenea, 1 milion de euro este cota de piață a lui Alin Toșca, potrivit transfermarkt.com.





Adauga un comentariu