Actualitate

Declarații de presă la sediul MAI. Ministrul de Interne și Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat vor anunța noile măsuri de combatere a coronavirusului în România – Video

Publicat: 29 mart. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

În această seară, de la ora 21.00 ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat, vor susține o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Acești vor comunica noile măsuri de combatere a coronavirusului în România și vor prezenta situația actuală din țară.

„Bună Seara! Suntem astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta principalele activităţi desfăşurate de Ministerul Afacerilor Interne pentru prevenirea răspândirii coronavirusului pe teritoriul României. Luăm gradual principalele măsuri de protecție. Sunt măsuri dure. Este greu să vi se îngrădească unele drepturi. Este greu ca libertatea să depindă de o declarație. Vă asugur că măsurile se vor ridica sau relaxa când suntem convinși că s-a redus răspândirea virusului. Suntem în prima linie.

Persoanele peste 65 de ani vor putea ieși din locuințe în afara programului stabilit pentru a-și rezolva problemele de ordin medical

Suntem la datorie. Țin să mulțumesc MAI, Ministerului Sănătății și Ministerului Apărării Naționale pentru înțelegere și suport. Ne aflăm în fața unui examen greu cu toții. Nu știm când se va termina. Sunt câteva domenii la care am intervenit. Unele noi pe care le-am abordat și unele pe care le-am îmbunătățit. Am clarificat cu privire la circulația persoanelor de peste 65 de ani, un interval orar în care să își rezolve și probleme medicale. Toate acestea făcându-se pe întreaga perioadă a zilei. Am permis ieșirea persoanelor peste 65 ani pentru ieșire în vederea asugurării necesităților persoanelor de companie. Pentru acestea din urmă nu este nevoie de declarație pe proprie răspundere.

Cei care se află în izolare la domiciliu, identificați și verificați ca atare, în cazul în care încalcă regulile vor intra direct în carantină și vor suporta toate cheltuielile. Conducătorii auto care conduc camioane peste 2,5 tone au două opțiuni: fie angajatorul le pune la dispoziție un spațiu să se izoleze, fie se izolează la dominicliu, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de caze (hoteluri). Aceleași condiții le punem și piloților și personalului navigant. Pentru sistemul energetic național. În acest sens am instituit măsuri de izolare preventivă. Toate acestea sunt necesare pentru funcționarea sistemului energetic național. Pentru cetățenii care locuiesc în zone aglomerate, administrația va monta la intrarea în bloc soluții dezinfectate și se va efectua dezinfecția spațiilor comune.

Interdicția cu privire la circulația unui grup mai mare de trei persoane se aplică doar pentru cea pietonală

Unitățile hoteliere trebuie să pună la dispoziție spații de cazare pentru medici pentru a evita contaminarea familiilor acestora. Pentru perioada de urgență prețurile la gaze, carburant, apă nu pot crește, dar pot scădea. Transportul maritim și cel de pe căile navigabile interioare se va desfășura fără restricții cu respectarea măsurilor de protecție. Interdicția privind circulația într-un grup mai mare de trei persoane se aplică exclusiv circulației pietonale. „, a declarat Marcel Vela.

„Au fost verificate până acum aproximativ 270.000 de persoane care au intrat în țară. Listele cu datele cetățenilor români care au intrat în țară au fost transmise autorităților locale. Dintre persoanele verificate peste 228.000 sunt cetățeni români iar diferența este de cetățeni bulgari și a fost asigurat culoar către țara lor. Peste 33.000 de persoane nu au respectat măsura interdicției circulației și au fost sancționate. Peste 200 de dosare penale au fost întocmite pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Trei tiruri încărcate cu echipamente medicale au fost escortate de la Giurgiu pentru a ajunge în siguranță la unitățile medicale. 3.300 de societăți comerciale au fost verificate de polițiști. „, a declarat Bogdan Despescu.

„Am emis patru ordine avizate de Ministerul Sănătății și de MAI. Am decis să emitem un ordin al Comandantului Acțiunii: orice pacient poate fi supicionat de infecție cu covid-19. Medicii trebuie să se protejeze. Refuzul de internare al unui pacient care are nevoie de îngriji medicale intră sub incidență penală. Pacienților nu le poate fi refuzat tratamentul pe motiv că nu există rezultatul testării Covid-19. Inspectoratele pentru Situații de Urgență vor coordona Serviciile Județene de Ambulanță. Echipajele medicale de pe ambulanțe pot fi suplimentate cu paramedici SMURD. Spitalul CFR de la Constanța, acolo unde s-a instalat un nou spital Rol 2, a intrat sub coordonarea Direcției Medicale din MApN. „, a declarat secretarul de stat, Raed Arafat.

De asemenea Raed Arafat a făcut publice ultimele date privind situația din România :

”Au fost confirmate 1.815 cazuri, vindecați sunt 206, 770 sunt internați, au decedat 43 de persoane. La terapie intensivă sunt 52 de persoane. Avem 20.074 locuri de carantină și 11.213 sunt ocupate, iar în izolare sunt 162.374 de persoane”, a spus Raed Arafat.

„Dacă respectăm toate sfaturile vom salva multe vieți”

„Trebuie să privim lupta împotriva coronavirus o provocare pentru noi toți. Fac un apel la disciplină pentru a avea în cel mai scurt timp rezultate. Lucrurile vor evolua favorabil daor cdacă facem ceea ce este permis. Starea de fapt este extrem de serioasă. Vom depăși cu bine dacă realizăm că fiecare dintre noi avem o resposabilitate. Dacă respectăm toate sfaturile vom salva multe vieți.”, a adăugat la finalul conferinței de presă Marcel Vela.

 

Adauga un comentariu