Economic Local

Direcția Silvică Iași demarează campania de împăduriri. În anul 2022 vor fi plantați 588.800 de puieți pe 108 hectare de teren

Publicat: 05 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Direcția Silvică Iași demarează campania de împăduriri. În anul 2022 vor fi plantați 588.800 de puieți pe 108 hectare de teren
Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași, spune că anul acesta vor fi împădurite 108 hectare

Direcția Silvică Iași demarează campania de împăduriri începând de astăzi, 5 martie 2022. Vor fi plantați 588.800 de puieți de plop, gorun, stejar, paltin, glădiță, salcâm, mojdrean

Campania anuală de împăduriri demarată de Direcția Silvică Iași va debuta astăzi, 5 martie 2022. Specialiștii din cadrul instituției, împreună cu voluntari, vor planta 108 hectare cu 588.800 de puieți forestieri. Campania se va derula până la data de 15 aprilie 2022. Astăzi vor fi plantate în comuna Stolniceni Prăjescu 1,81 hectare cu plop alb. De asemenea, în comuna Cristești vor fi plantate, tot cu plop alb, 2,8 hectare, iar la Pașcani, două hectare cu gorun, paltin, frasin, cireș și salcâm.

În comunele Mironeasa, Podu Iloaiei, Răducăneni, alte 7 hectare vor fi împădurite, iar la Dobrovăț, în Ocolul Silvic Dobrovăț, pe data de 19 martie 2022, vor fi plantate 2,9 hectare cu stejar pedunculat, paltin, cireș. Tot pe 19 martie 2022, la Hârlău 0,55 hectare vor fi împădurite cu gorun, paltin, cireș. În comuna Prisăcani, Iași, vor fi plantate 0,2 hectare cu stejar și frasin, O,3 hectare în Poieni și, pe 2 aprilie 2022, 2,6 hectare în comuna Sirețel.

Oricine se poate înscrie în campania de împăduriri derulată de Direcția Silvică Iași

Potrivit lui Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași, oricine se poate înscrie voluntar în această campanie de împăduriri, iar programul complet este publicat pe site-ul instituției și pe pagina de facebook.

”În campania de împăduriri din anul 2022, Direcția Silvică va planta în regenerări artificiale, refaceri și completări în suprafață de 108 hectare. În cele 341 de șantiere se vor planta 588.800 de puieți, respectiv 55.400 de bucăți de plop, 254.000 de gorun, 113.000 de stejar, 25.000 de bucăți cireș, 38.000 frasin , paltin, salcâm, glădiță, mojdrean, aproape 70.000 de bucăți. Ca în fiecare an, Ziua Internațională a Pădurilor va fi sărbătorită pe 21 martie”, susține Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași.

Puieții folosiți în campania de împăduriri provin din pepinierele din Iași. Cea mai veche se află în Galata, de unde ajung în fiecare an, la firme sau la persoane fizice, puieți ornamentali din specii autohtone. În medie, anual, sunt comercializați puieți în valoare de 200.000 de lei de către Direcția Silvică.

Direcția Silvică Iași a dat mai puține amenzi în 2021, comparativ cu anul 2020

Specialiștii Direcției Silvice Iași susțin că volumul tăierilor ilegale de lemne s-a redus cu 20 la sută, în 2021, față de cel înregistrat în anul 2020. Potrivit lui Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași, începând de anul trecut, când a fost schimbată legislația, orice tăiere ilegală de lemne este considerată infracțiune și hoții riscă să facă închisoare. Inspectorii Direcției Silvice Iași au aplicat amenzi în valoare de 80.000 de lei, în anul 2021, și s-au constituit 68 de infracțiuni, în urma verificărilor efectuate de silvicultori în pădurile din Iași.

Potrivit specialiștilor din domeniu, a scăzut și numărul hoților din pădurile din județul Iași. Începând cu data de 1 februarie 2021 este funcțional SUMAL 2.0 (Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos), cel care împiedică furtul din păduri. De asemenea, în cadrul campaniei de împăduriri demarată de Direcția Silvică Iași vor participa și elevii de la școlile din comunele din județ.

Adauga un comentariu