National

Distanțarea socială nerespectată în trenurile din România. Iată în ce condiții s-au deplasat călătorii din Brașov spre București

Publicat: 24 mai 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Distanțarea socială nerespectată în trenurile din România. Iată în ce condiții s-au deplasat călătorii din Brașov spre București

Regulile de distanțare au fost ignorate într-un tren care călătorea pe ruta Brașov-București, sâmbătă seara. Călătorii care au urcat în trenul RE 2012, operat de CFR Călători, care circula pe ruta Brașov-București Nord (sosire 22,25), au stat unul lângă altul, iar unii chiar nu au purtat măști.

Conform regulilor în vigoare, ar trebui ca între călători să existe un scaun liber. Trenul s-a aglomerat în momentul în care a trecut prin stațiunile montane și s-au vândut mai multe bilete decât ar fi trebuit, în condițiile în care nu mai este posibilă achiziționarea de bilete direct în tren, ci numai de la casele de bilete. CFR susține că trenul a fost suplimentat și că toate celelalte vagoane sunt aproape goale.

„La ora 19.30 erau rezervate 180 de locuri din peste 400. În vagonul care a aparut la tv au urcat grupuri care au ales sa stea împreună. La casa de bilete li se spune clar cum sunt dispuse locurile”, susțin reprezentanții CFR.

Adauga un comentariu