Bursa Barfelor

Dramă în spetalul Harcadia! Iată de ce fug medicii de afacerea familionului!

Publicat: 29 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dramă în spetalul Harcadia Iată de ce fug medicii de afacerea familionului

Babetele cele hâtre încep rubricuța de astăzi cu niște chestiuni din lumea medicală de prin târg. Ei, cam mult spus „lumea medicală”, pentru că, de data aiasta, este vorba despre famiglia Futerman, ăia care au lanțul Harcadia. Cică, de la o vreme încoace, pentru ăștia e cam nasol să mai găsească medici buni și s-au cam înmulțit plângerile la adresa serviciilor lor.

Păi, una e că nu plătesc bine medicii și oamenii cam evită să vină la ei să lucreze, iar a doua e că au numai personal din ăsta tânăr, abia ieșit de la umefeu și care caută să se afirme. Cică la Harcadia se merge acuma pentru condițiile de acolo, că-s ca la hotel și asta îi mai ține. Unde mai pui că și o naștere costă la ei vreo 60 de bulioane, adică o căruță de lovele. Afacerea lui Futerman a cam început să scârție, iar treaba e cam serioasă de o vreme încoace. Numai că familionul condus de Dănuț nu vede asta și continuă să fie zgârciobani de-a dreptul.

 

 

Adauga un comentariu