National

Florin Cîțu spune că România are cea mai rapidă creștere a economiei din istorie

Publicat: 18 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Florin Cîțu spune că România are cea mai rapidă creștere a economiei din istorie
Premierul României, Florin Cîțu

În contextul în care Institutul de Statistică Publică (INS) a publicat cifrele creșterii economice din România, premierul Florin Cîțu a menţionat faptul că țara are cea mai rapidă creștere din istorie.

INS a afirmat faptul că România are cea mai mare revenire economică din istorie, cu un 2.8% în primul trimestru din acest an.

Ce spune premierul Florin Cîțu despre creșterea economică

În această dimineaţă, premierul Florin Cîțu care a explicat pe o reţea de socializare faptul că promisiunile au fost respectate. Din aceste considerente se poate observa faptul că România are o creștere economică mare, fiind cea mai rapidă redresare economică din istorie.

„Am promis, am făcut. Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021. Felicitări romani! România are cea mai rapidă revenire economică din istorie ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani scris”, marţi, pe Facebook, premierul Florin Cîţu.

Economia României va fi mai puternică după pandemie

În altă ordine de idei, premierul Florin Cîțu afirmă faptul că România va avea o creștere economică mare și că economie țării va fi, după pandemie, mai puternică şi mai competitivă:

„Acum pregătim toate măsurile că economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă. În următorii ani eu mă aştept la o creştere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum şi de care să beneficieze TOŢI romanii”, a mai scris premierul.

Economia României a fost puternic afectată de pandemia de COVID-19

România a trecut și trece printr-o perioadă în care majoritatea economiei a avut de suferit. Totul a fost declanşat de pandemia de COVID-19. Din considerentul că majoritatea economiei a stat închisă în ultimul an (facem referire în special la domeniul HoReCa), România a înregistrat un regres accentuat economic.

Totuşi, de la începutul anului 2021, o parte din industria HoReCa şi-a deschis porţile. Vorbim despre faptul că, în localităţile care au fost în scenariile galbene sau verzi, activitatea acestora nu a avut de suferit.

Desigur, dintr-o altă perspectivă, criza locurilor de muncă în România este accentuată. Vorbim de faptul că, de exemplu, la CFR Marfă există un proces larg de restructurări. Sute de mecanici de locomotivă vor fi dați afară iar directorii condamnă gestul susținând că acest lucru avantajează concurența.

Pe de altă parte, criza economică este departe de a se încheia. De exemplu, situația crizei din India ar putea lovi din plin economia mondială. Vorbim despre zeci de industrii care vor fi afectate.

În încheiere, situația economică de care spune Florin Cîțu nu ar trebui să ne liniștească, ba din contră. Un exemplu potrivit ar fi municipiul Brașov care se confruntă cu o situație aparte. În centrul orașului sunt zeci de afaceri falimentare, afaceri care și-au închis porțile. Aflate într-o incapacitate de plată din cauza restricţiilor impuse de stat dar şi din cauză că Brasovul nu a mai avut milioanele de turişti din vremurile bune, restaurante, magazine întregi și-au închis uşile pe care acum scrie: De închiriat.

Adauga un comentariu