National

Gabriela Firea, despre bugetul Capitalei: „Sunt convinsă că mulți oameni de bună credință chiar au crezut în aceste promisiuni”

Publicat: 04 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gabriela Firea despre bugetul Capitalei Sunt convinsă că mulți oameni de bună credință chiar au crezut în aceste promisiuni
Prim-vicepreşedintele PSD a transmis că persoanelor vulnerabile trebuie să li se acorde sprijin și ajutat la realizarea programului de guvernare pe măsuri sociale la creșterea pensiilor și alocațiilor

Marți, 4 mai, în cadrul unei intervenții la Antena 3, Gabriela Firea, senator PSD, a comentat scandalul privind bugetul Capitalei. Ea a declarat că locuitorii Bucureștiului vor avea de suferit, deoarece la nivel de decizie nu se urmăreşte binele comun.

Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, a precizat că miza scandalului din coaliţie privind bugetul vizează utilitățile publice, care vor întârzia să mai fie furnizate pentru cetățeni, deși există o lege în vigoare. „Diferența dintre 4 şi 7 miliarde este munca primarului şi a echipei sale”, a adăugat senatoarea Partidului Social Democrat.

„Noi ar trebui să ne declarăm uluiți și nu domnul primar general. Reamintesc că în campania electorală a venit exact cu acest slogan că lucrurile vor merge formidabil în Capitală.

Trebuie doar ca eu să plec împreună cu echipa mea pentru că, el are sprijinul Guvernului, pentru că se află într-o coaliție de partide de dreapta care dețin și guvernarea, astfel încât problemele de sistem din Capitală vor fi rezolvate acum, deoarece foștii primari nu au avut sprijin de la Guvern.

Gabriela Firea, despre bugetul Capitalei: „Sunt convinsă că mulți oameni de bună credință chiar au crezut în aceste promisiuni”

Gabriela Firea a subliniat că primarul Bucureștiului a primit o lovitură grea tocmai din partea partidului pe care l-a înfiinţat, acelaşi partid care l-a susţinut şi în campanie.

Sunt convinsă că mulți oameni de bună credință chiar au crezut în aceste promisiuni pentru că ele erau întărite de declarațiile fostului premier Ludovic Orban și de declarațiile fostului Ministru de Finanțe Florin Cîțu și de toți ceilalți lideri PNL, USR Plus .

Şi ce vedem la șase, șapte luni de la preluarea mandatului de primar general? Că exact partidele din această alianță de dreapta care a venit pe un munte de promisiuni, reprezentanții acestora nu se mai înțeleg deloc.

Gabriela Firea: „Refuzul USR-PLUS este realmente o ticăloşie”

Fostul primar general al Capitalei a menționat că miza scandalului din coaliţie privind bugetul vizează utilitățile publice, care vor întârzia să mai fie furnizate pentru cetățeni, deși există o lege în vigoare. „Diferența dintre 4 şi 7 miliarde este munca primarului şi a echipei sale”, a adăugat senatoarea Partidului Social Democrat.

Acest pretext al USR PLUS că nu votează bugetul deoarece este alcătuit pe bază nereală, referindu se la suma de 7 miliarde de lei este realmente o ticăloșie. Nu se poate încheia bugetul Capitalei cu patru miliarde.

Acum vede și domnul Nicușor Dan ce declarații eronate făcea înainte de a fi primar, când mă acuza că închei bugetul la 6-7 miliarde de lei și că nu mă mărginesc la cele patru miliarde primite de la minister.

Miza sunt utilitățile publice care vor întârzia să mai fie furnizate pentru cetățeni deși avem o lege în vigoare. Diferența dintre 4 şi 7 miliarde este munca primarului şi a echipei sale”, a spus Gabriela Firea la Antena 3.

Bugetul Capitalei a fost respins de USR-PLUS. Prima reacție a lui Nicușor Dan

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan a avut o scurtă declarație la ceea ce au făcut cei din USR-PLUS. Acesta s-a arătat uluit de faptul că nu își explică cum, în urmă cu șase săptămămâni, consilierii PNL și consilierii USR-PLUS s-au pus de comun acord asupra votului pe proiectul de buget, iar aceștia nu au votat, deși proiectul era identic cu cel prezentat în urmă cu câteva săptămâni:

„Sunt uluit. Noi am avut un buget. Primarul a discutat cu fiecare din grupurile de consilieri din majoritate. Grupurile de consilieri din majoritate au discutat între ele încă de acum șase săptămâni și acum venim și spunem că e un alt buget. Realmente nu se poate așa. Deci în opinia mea toate discuțiile care trebuiau să aibă loc pe buget au avut loc și au fost extrem de civilizate și de constructive și s-au adus îmbunătățiri.

Dacă se dorește să mai discutăm pe buget o putem face, dar haideți să ne grăbim să dom bucureștenilor bugetul pe care-l așteaptă să putem începe investițiile”, spus Nicușor Dan, potrivit Mediafax.

Adauga un comentariu