Economic Local

Ieșenii au solicitat avizul de mediu pentru racordarea la canalizare

Publicat: 14 feb. 2020

Numărul persoanelor care au cerut acest document de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a crescut în luna ianuarie față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, 27 de persoane din județul Iași au solicitat avizul de mediu, iar dacă îndeplinesc toate condițiile, îl vor primi în 45 de zile de la depunerea documentelor. Majoritatea solicitărilor sunt pentru racordarea la rețeaua de canalizare. Cei care vor să obțină avizul trebuie să depună cerere pentru eliberarea autorizației de mediu, dovada că au făcut publică solicitarea prin cel puțin una dintre metodele de informare, planul de situație și planul de încadrare în zonă a obiectivului.

Ce documente sunt necesare?

De asemenea, ieșenii trebuie să dețină procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condițiilor impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit Ordinului ministrului apelor și protecției mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a acordului de mediu, cu modificările și completările ulterioare sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent. Cei care doresc informații despre obținerea avizului pot să se adreseze specialiștilor din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Iași.



loading...

Adauga un comentariu