Local

Judecătorii ieșeni au menținut arestarea preventivă în cazul omului de afaceri Cristin Zămoșteanu. Totul a pornit în urma unor percheziții efectuate în urmă cu câteva zile

Publicat: 05 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Judecătorii ieșeni au menținut arestarea preventivă în cazul omului de afaceri Cristin Zămoșteanu. Totul a pornit în urma unor percheziții efectuate în urmă cu câteva zile
Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași au respins contestația formulată la arestarea preventivă dispusă de Tribunalul Iași în cazul omului de afaceri Cristin Zămoșteanu

Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au menținut arestarea preventivă în cazul omului de afaceri Cristin Zămoșteanu. Măsura a fost menținută și pentru Ovidiu Crețu și Aura Florentina Pârvu. Cei 3 și-au susținut nevinovăția în fața instanței. Totul a pornit în urma unor percheziții efectuate în urmă cu câteva zile

Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au respins ieri contestația la arestarea preventivă formulată de omul de afaceri Cristin Zămoșteanu, de Ovidiu Crețu și de Aura Florentina Pârvu.

„Instanța respinge ca nefondate contestațiile formulate de Ovidiu Crețu, Aura Florentina Pârvu și Cristin Zămoșteanu împotriva încheierii din 29 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține”, au menționat magistrații. Decizia luată ieri de Curtea de Apel Iași este definitivă.

Magistrații ieșeni au menținut arestarea preventivă în cazul omului de afaceri

Decizia în cazul investitorului în domeniul imobiliarelor Cristin Zămoșteanu ar fi trebuit dată în urmă cu două zile, dar instanța a amânat luarea vreunei hotărâri pentru 24 de ore. Inițial, Tribunalul Iași a admis propunerea formulată de procurori în cazul omului de afaceri Cristin Zămoșteanu, al lui Ovidiu Crețu și al Aurei Florentina Pârvu. Magistrații au dispus recent arestarea preventivă a celor 3, pentru 30 de zile.

Aceștia au contestat decizia, susținându-și nevinovăția. Conform anchetatorilor, unul dintre cei mai importanți investitori din Iași în domeniul imobiliarelor, Cristin Zămoșteanu, este cercetat pentru că ar fi comis infracțiuni economice legate de modul în care omul de afaceri și-ar fi vândut apartamentele. În principal, ancheta vizează faptul că nu ar fi fost achitate unele taxe la stat.

Percheziții efectuate de anchetatori în 40 de locuri

Pe 28 iulie 2020, anchetatorii au efectuat 40 de percheziții domiciliare, au dus la audieri 17 persoane, dintre care au reținut 3. Audierile în acest caz au durat până târziu în noapte. A doua zi, anchetatorii au formulat o propunere de arestare preventivă în cazul celor 3 persoane reținute: Cristin Zămoșteanu, Ovidiu Crețu și Aura Florentina Pârvu.

Argumentul adus de anchetatori pentru arestarea preventivă este acela al „bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care trebuie finalizată urmărirea penală cu privire la faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpați, precum și finalizarea analizei materialului probatoriu”.
Din păcate, legislația din România permite sau lasă loc unor astfel de situații, în care persoane suspectate să fie arestate preventiv, chiar dacă nu există certitudini cu privire la comiterea vreunei infracțiuni. Legislația din România nu este armonizată cu cea din Uniunea Europeană Măsura unor arestări preventive poate duce la falimentarea unor afaceri de succes, iar sute de salariați vor rămâne astfel fără locurile de muncă pe care le au și din care își întrețin familiile.

 

Adauga un comentariu