National

Mesajul Andreei Moldovan pentru Diana Șoșoacă: „Acea mască pe care dânsa o combate este cea care poate să o apere”

Publicat: 07 apr. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mesajul Andreei Moldovan pentru Diana Șoșoacă Acea mască pe care dânsa o combate este cea care poate să o apere
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Medicul Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a fost prezentă la Digi FM, unde a fost întrebată ce mesaj i-ar transmite senatoarei Diana Șoșoacă, în cazul în care ar surprinde-o fără masca de protecție.

Iată răspunsul secretarului de stat:

„Eu personal refuz să vorbesc în astfel de situații și cred că ar trebui să fie o atitudine a noastră, a tuturor. Sunt niște reguli pe care toți trebuie să le respectăm. Ce i-aș spune ar fi că acea mască pe care dânsa o combate este cea care poate să o apere. Și care a apărat foarte mulți oameni. Poate că nu e elegant să dau exemplul meu, dar această mască purtată un an de zile în spitalul de boli infecțioase, unde a fost doar patologie Covid, m-a ajutat să nu fac boala. Eu nu m-am îmbolnăvit de Covid, doar purtând mască și respectând regulile elementare”, a răspuns Andreea Moldovan.

Andreea Moldovan: Intervenţiile chirurgicale, care nu reprezintă urgenţe, vor fi amânate

În urmă cu două zile, Andreea Moldovan a anunțat că intervenţiile chirurgicale, care nu reprezintă urgenţe, vor fi amânate.

Anunțul a fost făcut în urma discuției avută sâmbătă seară de Ministerul Sănătăţii cu managerii unor spitale şi cu reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel că, în perioada următoare, se recomandă amânarea intervenţiilor chirurgicale care nu reprezintă urgenţe, pentru ca mai multe paturi ATI să poată fi alocate terapiei COVID-19. Iată ce a declarat Andreea Moldovan la Digi 24:

„Ceea ce vreau să asigur însă populaţia este că urgenţele, pacienţii oncologici care au un timing foarte strict pentru intervenţii chirurgicale şi care trebuie să se opereze într-un anumit moment nu vor fi afectaţi pentru că sunt clar urgenţe şi aceşti pacienţi. De asemenea, gravidele reprezintă urgenţe”, explică medicul, relatează News.ro.

Andreea Moldovan: „ În infecţia COVID creşte foarte mult necesarul de oxigen”

Andreea Moldovan susține că această decizie de a lăsa deoparte deocamdată doar cazurile de operaţii elective programate, care nu sunt urgenţe, vine în ajutor mai ales din punct de vedere al spaţiului de ATI al pacienţilor COVID, pentru că un pat de terapie intensivă sau un pat de terapie acută poate să fie acel pat care pentru un pacient poate să semnifice diferenţa dintre viaţă şi moarte.

„A fost o discuţie, sâmbătă seară, cu managerii mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară, inclusiv cu reprezentanţi ai DSU. (…) Şi practic s-a discutat în acel context despre măsurile suplimentare pe care trebuie să le luăm, pentru că este o situaţie de criză de care trebuie cu toţii să fim conştienţi.

Pe de o parte, în infecţia COVID creşte foarte mult necesarul de oxigen, astfel încât consumul este enorm, este incomparabil cu tot ceea ce s-a consumat înainte de debutul pandemiei, iar pe de altă parte pacienţii sever pe care îi avem acum în supraveghere necesită, mulţi dintre ei, terapie intensivă, astfel încât această decizie de a lăsa deoparte deocamdată doar cazurile de operaţii elective programate care nu sunt urgenţe vine în ajutor mai ales din punct de vedere al spaţiului de ATI al pacienţilor COVID, pentru că un pat de terapie intensivă sau un pat de terapie acută poate să fie acel pat care pentru un pacient poate să semnifice diferenţa dintre viaţă şi moarte şi poate să-i dea o şansă suplimentară la supravieţuire”, a explicat decizia secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, luni seară, la Digi 24.

Adauga un comentariu