Actualitate

Ministrul Agriculturii nu vede creșterile de prețuri: „Poate au crescut prețurile la magazinele de la colț!“

Publicat: 15 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ministrul Agriculturii nu vede creșterile de prețuri Poate au crescut prețurile la magazinele de la colț
Adrian Câciu spune că prețurile vor crește după ce INS a anunţat scumpiri la mai multe produse alimentare

Ministrul Agriculturii nu vede creșterile de prețuri. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat că nu a constatat scumpiri ale produselor la marile lanțuri de magazine. Oroas susține că a monitorizat prețurile produselor și că singurele care poate au crescut sunt la magazinele de la colț. Minsitrul a adăugat că, în orice caz, creșterile nu sunt foarte mari „ținând cont de perioada dificilă” prin care a trecut economia.

„Creșterile nu sunt foarte, foarte mari ținând cont de perioada dificilă prin care economia românească. Și cea europeană au trecut, datorită restricțiilor pandemiei. Nu am constatat aceste creșteri în marile lanțuri de magazine. Probabil punctual, pe o o anumită perioadă, în unele magazine izolate, în magazinele de la colț“, a declarat ministrul Agriculturii.

Oros a precizat că monitorizează prețurile în fiecare județ. La toate supermarketurile, din 3 în 3 zile la alimentele de bază. Monitorizarea pe care susține că o face ministerul nu relevă o creștere a prețurilor la alimentele de bază. Dimpotrivă, datorită stocurilor mari pe care producătorii și procesatorii, mai ales din România, le au, datorită modificării comportamentului de consum au scăzut în unele cazuri. Au rămas ușor crescute doar la alimentele care vin din import, din cauză că a crescut foarte mult prețul transportului.

Ministrul Agriculturii nu vede creșterile de prețuri: Nu sunt probleme cu aprovizionarea

În legătură cu tendința la prețul produselor din import, Adrian Oros a spus că lanțurile de aprovizionare s-au refăcut în primele trei săptămâni. Minsitrul a precizat că probleme au fost doar în prima săptămână, dar a precizat că aceastea au fost rezolvate după crearea culoarelor verzi.

„Dacă în prima săptămână rafturile magazinelor erau goale și prețurile au luat-o la deal foarte rapid, apoi lucrurile au revenit la normal. Marfă există din abundență. Foarte mulți producători au stocuri mari și au probleme financiare din cauza acestor stocuri. Nu se mai pune problema lipsei vreunui aliment de bază în România”, a completat el.

Ministrul a mai spus că fermierii din România au început să producă foarte bine, cea mai mare problemă a fost vânzarea. Sfatul meu a fost să se unească în cooperative încât să reușească să-și vândă produsele la prețuri competitive. Altă șansă nu există pentru cei mulți și mici.

Prețurile au sărit în aer de la începutul anului: Fructe mai scumpe cu aproape 25%!

Potrivit statisticilor Institutului Național de Statistică (INS), prețurile au crescut mult la unele alimente consumate cu regularitate de români. Preţurile de consum în luna mai 2020, comparativ cu luna mai 2019, au crescut cu 2,3%, informează INS. Față de decembrie 2019 fructele proaspete s-au scumpit cu peste 24% și cartofii s-au scumpit cu peste 20%.

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie2019 – mai 2020) faţă de precedente le 12 luni (iunie 2018 – mai 2019), calculată pe baza IPC, este 3,4%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,3%.

Față de mai 2019 prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 5,24%, cele nealimentare cu doar 0,15% iar serviciile s-au scumpit cu 2,6%.

Fructele proaspete s-au scumpit cu cu 24,65% față de decembrie 2019, cartofii cu 20,8%, citricele și fructele meridionale cu 13,21%, fasolea și alte leguminoase cu 11,98%. Și prețurile serviciilor poștale s-au majorat cu 12,4%.

Scăderi de prețuri sunt consemnate, în comparație cu decembrie, la ouă și combustibili.

Alimentele s-au scumpit cu aproape 5%, în primele cinci luni ale anului, potrivit statisticii oficiale.

Kilogramul de făină costă cu 5,7% mai mult comparativ cu finalul anului trecut, pâinea este mai scumpă cu 3%, iar carnea și produsele din carne cu 3,5%.

Asta deși carburanții s-au ieftinit în cinci luni cu 10%.

Mărfuri alimentare în mai 2020 față de:

Aprilie 2020: +0,34%

Mai 2019: +5,25%

Decembrie 2019: +4,78%

Mărfuri alimentare în mai 2020 față de decembrie 2019:

Fructele proaspete: +24,65%

Citricele: +13,21

Cartofii: +20,8%

Făina: +5,7%

Carnea de porc: +4,3%

Adauga un comentariu