Actualitate

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu: România monitorizează cu mare atenţie posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa

Publicat: 12 mai 2022
Vasile Dincu
Vasile Dîncu a întâmpinat cei 25 de șefi ai forțelor navale din țările membre UE sau NATO

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a participat ieri și astăzi la reuniunea Comandanților Marinelor Militare din Europa (Chiefs of European Navies – CHENS), organizată la București, de Forțele Navale Române.

În cadrul reuniunii, ministrul Apărării Naționale a afirmat că România monitorizează cu mare atenție situația din Marea Neagră și posibila dezvoltare a conflictului militar al Federației Ruse spre Odesa și rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulația internațională.

Vasile Dîncu a întâmpinat cei 25 de șefi ai forțelor navale din țările membre UE sau NATO

Potrivit unui comunicat al MApN, ministrul Vasile Dîncu a fost prezent la deschiderea oficială a reuniunii, unde a salutat prezenţa, în România, a celor 25 de şefi ai forţelor navale din ţările europene membre ale UE sau ale NATO şi a reprezentanţilor conducerilor Comandamentului Maritim Aliat al NATO şi ai Flotei a VI-a a SUA dislocată în Europa, care au statut de observator.

„Trăim cu toţii vremuri extrem de grele aici, în regiunea Mării Negre, în urma agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra unui stat suveran şi independent, Ucraina”, a afirmat ministrul în alocuţiunea sa cu acest prilej, conform sursei citate.

Vasile Dîncu: Forțele ruse sunt aproape de gurile Dunării

Vasile Dîncu a considerat prezența la București a șefilor forțelor navale din Europa „cu atât mai relevantă”, în contextul în care se poartă lupte în Marea Neagră, „forțele ruse fiind, de fapt, aproape de gurile Dunării, pe Insula Şerpilor”.

„România monitorizează cu mare atenţie această situaţie, posibila dezvoltare a conflictului spre Odesa, şi rămâne preocupată de faptul că Marea Neagră nu este, practic, deschisă pentru circulaţia internaţională”, a mai spus ministrul român al Apărării.

Dîncu este încrezător în consolidarea flancului estic al Alianței

Vasile Dîncu a reiterat faptul că operaționalizarea Grupului de luptă al NATO în România este tot mai aproape şi că, împreună cu cele din Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, va duce la consolidarea acestui flanc al Alianţei.

Ministrul Dîncu a apreciat rolul marinelor militare în acest context geopolitic complicat şi a spus că este convins că „participarea la misiunile şi operaţiile navale ale NATO şi Uniunii Europene au contribuit la obţinerea interoperabilităţii atât de necesare în acest moment”, mai arată sursa citată.

Războiul dintre Rusia și Ucraina a declanșat noi provocări cu privire la securitatea globală

Vasile Dîncu a afirmat că războiul dintre Rusia şi Ucraina scoate în evidenţă o serie nouă de provocări la adresa securităţii globale, cu implicaţii pe termen scurt, mediu şi lung.

„În faţa acestora, trebuie să rămânem uniţi, să cooperăm strâns, aşa cum am făcut mai ales de la declanşarea acestui război inuman, să continuăm să ne antrenăm împreună, să executăm misiuni în zonele de responsabilitate şi interes şi, esenţial, să evoluăm împreună”, a adăugat Dîncu.

Ministrul s-a întâlnit, miercuri, la sediul MApN, cu comandanţii Marinelor Militare din Europa.

„În contextul actualelor provocări de securitate din spaţiul maritim european, CHENS contribuie la consolidarea unei viziuni unitare în rândul reprezentanţilor forţelor navale europene privind cooperarea în domeniu şi facilitează discutarea unor concepte definitorii, de actualitate, ale mecanismului de comandă şi control, precum şi dezvoltarea dialogului militar la nivel înalt şi a cooperării militare europene în domeniul naval”, se precizează în comunicat.

Reuniunea Comandanţilor Marinelor Militare din Europa

Reuniunea Comandanţilor Marinelor Militare din Europa este un forum informal şi independent, format din şefii marinelor militare din statele europene membre ale UE sau NATO şi care au forţe navale. Scopul CHENS este de a promova, în mod continuu, cooperarea dintre marinele militare ale statelor membre, de a analiza probleme de interes comun şi de a îmbunătăţi cunoaşterea situaţiei din domeniul maritim în ţările membre.




Adauga un comentariu