National

Nicușor Dan vorbește despre problema termoficării din Capitală: ”Vor fi sute de avarii”

Publicat: 30 sept. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Nicușor Dan vorbește despre problema termoficării din Capitală Vor fi sute de avarii
Nicușor Dan, primarul Capitalei

Miercuri, 29 septembrie, Nicușor Dan a comunicat reporterilor, înainte de vizita efectuată la Ministerul de Finanțe, că problema termoficării din Capitală nu va fi rezolvată așa cum toată lumea se așteaptă, ci vor întâmpina sute de avarii în iarnă. La Ministerul de Finanțe s-a întâlnit cu Florin Câțu și cu Ludovic Orban.

„Pe termoficare există o soluţie pe termen mediu, în sensul că trebuie să înlocuim reţeaua principală, 1.000 de kilometri, din care s-au înlocuit unul sau doi. Pentru asta există bani europeni pentru care încă nu a fost semnat contractul cu UE. S-a depus aplicaţia şi UE a cerut clarificări, urmează să terminăm această chestiune. Cu banii pe care îi luăm începem să înlocuim conducte cu noua tehnologie.”, a spus Nicuşor Dan.

Nicușor Dan vorbește despre problema termoficării din Capitală: ”Vor fi sute de avarii”

Nicușor Dan a menționat care sunt planurile pentru iarna aceasta, în privința termoficării din București. Pentru început, afirmă că trebuie realizat un management de avarie. Astfel că sunt necesare materiale pentru intervenţii de urgenţă, echipe pentru intervenţii de urgenţă și detectoare de avarii.

”Nu putem mai devreme de primăvara asta. În această situaţie, avem o problemă de urgenţă care vine iarna asta. ELCEN a comunicat ca din cauză că nu s-au făcut reparaţii în cursul acestei veri, cantitatea de apă pe care ei trebuie să o introducă în reţea este de trei ori mai mare faţă de 2016 şi se aproape de limita de la care nu se mai poate.”

„În momentul ăsta, sunt la 2,2 tone de apă şi de la 2,5 tone în sus nu se mai poate. Noi trebuie să facem un management de avarie. Să avem pregătite materiale pentru intervenţii de urgenţă, să avem pregătite echipe pentru intervenţii de urgenţe şi să avem detectoarele de avarii care să facă astfel încât oamenii să se ducă precis la locul unde este avaria şi în paralel să facem o informare corectă a oamenilor care sunt afectaţi. Asta putem face iarna aceasta.”

„Vor fi sute de avarii, nu putem să le evităm, totul este să intervenim cât mai repede pe ele şi să spunem onest publicului, celor afectaţi, cât timp durează.”, a comentat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan promite 15 mari parcări în jurul Capitalei. Ce alte măsuri vor fi luate de noul edil

Primele modificări în următorii patru ani vor fi făcute la transportul public unde se vor achiziţiona 900 de tramvaie, autobuze și troleibuze noi, vor fi modernizați 50 de kilometri de linie de tramvai și vor fi realizați 130 de kilometri de metrou de suprafață.

Nicușor Dan vine cu promisiuni pentru cetățeni din poziția de primar al Capitalei.

Noul edil al Capitalei promite și 15 noi parcări în Capitală. Acestea vor fi corelate cu ieșirile din București, dar și cu stațiile viitorului metru de la suprafață.

”La fel cum există în celelalte capitale din Uniunea Europeană, vom face un sistem de mari parcări în jurul Capitalei, unde oamenii care locuiesc în afara Capitalei și muncesc în București, dar și cei aflați în tranzit, vor putea să-și lase dimineața mașinile personale și să le ia după-amiază sau seara, când revin de la serviciu sau când își termină treburile în oraș, mai spune Dan.

Adauga un comentariu