WoW!

Noi reguli la zborul cu avionul din 2020

Publicat: 03 dec. 2019

Pasagerii care perturbă zborurile ar putea ajunge la închisoare, in strainatate, conform noilor reguli. Legea va acoperi incidente de infiltrare, agresiune fizică, hărțuire, fumat. Dar si nerespectarea instrucțiunilor echipajului potrivit publicatiei The Sun.

Noile reguli sunt cunoscute sub numele de Protocolul Montreal 2014 sau MP14, vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020. Este vorba de un tratat global – recunoscut de 22 de națiuni din întreaga lume. Acesta permite tarilor membre să pedepseasca pasagerii neliniștiți.

Acum, pasagerii cu un comportament neadecvat la bordul zborurilor internaționale, pot fi urmăriți doar de țara în care e înregistrată aeronava. Dacă un pasager aflat sub influenta alcoolului provoacă haos pe un avion înregistrat în Marea Britanie, dar călătorește în străinătate, Regatul Unit are dreptul legal de a-l judeca.

Dacă nu vor fi arestați până in momentul aterizarii într-o țară străină, problemele cu privire la cine are dreptul de a-l judeca pe pasagerul nelinistit nu vor inceta sa apara.

Potrivit Asociației Transportului Aerian Internațional (IATA), „aproximativ 60% din infracțiuni rămân nepedepsite din cauza problemelor de jurisdicție”. Odată ce MP14 va intra în joc, pasagerii neliniștiți pot fi urmăriți penal în țara în care avionul aterizează. Ei ar putea ajunge la închisoare în străinătate.

Alexandre de Juniac, directorul general și CEO al IATA, a declarat: „Tratatul este în vigoare. Încurajăm mai multe state să ratifice MP14, astfel încât pasagerii neliniștiți să poată fi urmăriți în conformitate cu orientările globale uniforme.”

sursa



loading...

Adauga un comentariu