Local

Organizarea modulară a anului preuniversitar 2022-2023, benefică pentru elevii ieșeni! „Nu mai suntem atât de stresați!”

Publicat: 21 dec. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Organizarea modulară a anului preuniversitar 2022-2023 benefică pentru elevii ieșeni Nu mai suntem atât de stresați
Elevii evaluează pozitiv această măsură de inovare ce le aduce evidente avantaje în planul învățării școlare

Organizarea modulară a anului preuniversitar 2022-2023 a fost bine primită de elevii unităților de învățământ ieșene. Lăcrămioara Iordăchescu, directorul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, spune că a realizat un sondaj pentru a afla părerea elevilor despre această nouă structură. Sondajul a evidențiat faptul că organizarea modulară a anului preuniversitar a favorizat parcurgerea diferențiată și personalizată a materiei școlare. Totodată, elevii de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” Iași se arată mulțumiți de cele două module de până acum

Structura anului școlar 2022-2023 este împărțită pe cinci module, fiind eliminată varianta celor două semestre, introdusă în anul 1998. Elevii se apropie de finalul celui de-al doilea modul, care se va încheia joi, pe 22 decembrie 2022, urmând să aibă vacanță până duminică, 8 ianuarie 2023, inclusiv.

Directorii unităților de învățământ din Iași au spus pentru reporterii BZI că la început au fost reținuți în ceea ce privește noua structură a anului școlar. În prezent s-au adaptat acestei schimbări, părerea cea mai importantă fiind a elevilor care sunt complet mulțumiți.

Lacramioara Iordachescu
Elevii au răspuns sondajului organizat la Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași și au spus că sunt mulțumiți de noua structură a anului școlar

Sondaj privind organizarea modulară a anului preuniversitar 2022-2023

Adina Romanescu
Organizarea modulară a anului preuniversitar 2022-2023 a fost bine primită de elevii unităților de învățământ ieșene

Lăcrămioara Iordăchescu, directorul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, spune că a intervievat elevii, iar rezultatele sondajului au scos în evidență faptul că noua structură este benefică pentru aceștia.

„Intervievând elevii clasei a X-a C, profil pedagogic, specializarea învățător-educatoare, sondajul a evidențiat faptul că organizarea modulară a anului preuniversitar a favorizat, mai ales, parcurgerea diferențiată și personalizată a materiei școlare. În primul rând, elevii identifică rolul benefic al vacanțelor intermodulare și al zilelor libere pentru igiena școlară”, declară Lăcrămioara Iordăchescu, directorul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași.

Astfel, elevii se odihnesc mai bine datorită acestor vacanțe și pot fi motivați în a-și continua parcursul propriei învățări, completează Lăcrămioara Iordăchescu.

„În al doilea rând, elevii analizează rolul evaluării formative. De exemplu, acest tip de evaluare diminuează și elimină factorii de stres și anxietate școlară”, declară Lăcrămioara Iordăchescu.

Elevii au răspuns sondajului organizat în cadrul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași și au spus că sunt mulțumiți de noua structură a anului școlar.

 „Nu mai suntem atât de stresați, deoarece, atunci când învățăm pe semestre, aveam, în această perioadă, multe teste și ascultări în vederea încheierii mediilor”, spun elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” Iași.

 Liceul „Grigore Moisil” Iasi
Astfel, elevii se odihnesc mai bine, mai echilibrat datorită acestor vacanțe și pot fi motivați astfel în a-și continua parcursul propriei învățări

Adina Romanescu: „Elevii au revenit odihniți la cursuri”

Liceul Pedagogic „Vasile Lupu” Iasi
Totodată, și elevii de la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” se arată mulțumiți de parcursul celor două module

Fiind contactată de reporterii BZI, Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Iași, spune că este oportună alternarea perioadelor dedicate învățării cu vacanțele dintre module.

„Elevii au revenit odihniți la cursuri și s-au adaptat foarte repede programului școlar. Am fost reținuți la început, dar, experimentând, am constatat beneficii pentru starea de bine a elevilor și a cadrelor didactice, care este întotdeauna o premisă pentru obținerea celor mai bune rezultate în învățare și dezvoltare”, declară Adina Romanescu, director al Liceului Teoretic „Grigore Moisil” Iași.

Elevii evaluează pozitiv această măsură de inovare ce le aduce evidente avantaje în planul învățării școlare. Chiar dacă noua structură a anului școlar nu a fost considerată a aduce beneficii profesorilor și părinților, iată că acestea sunt evidente pentru ambele categorii. Elevii se odihnesc mult mai bine după încheierea fiecărui modul și sunt mult mai motivați în a-și continua parcursul învățării.

Prin urmare, organizarea modulară a anului preuniversitar 2022-2023 este benefică pentru elevii ieșeni, aceștia adaptându-se repede noului program școlar.

Adauga un comentariu