Prima pagină » Eveniment-Social » Părintele Dumitru Sandu Matei din Iași va deveni un sfânt catolic. Biserica Catolică Iași a început procesul de beatificare
Părintele Dumitru Sandu Matei din Iași va deveni un sfânt catolic. Biserica Catolică Iași a început procesul de beatificare

Părintele Dumitru Sandu Matei din Iași va deveni un sfânt catolic. Biserica Catolică Iași a început procesul de beatificare

27 apr. 2021, 09:55,
în Eveniment-Social

Se vor împlini 70 de ani, duminică, 21 februarie 2021, de când a fost executat prin împuşcare la Penitenciarul Jilava părintele Dumitru Sandu Matei, după un proces care a avut loc la Bucureşti, între 19 şi 23 octombrie 1950. Din perspectiva vieții pe care a dus-o cel supranumit părintele săracilor, Biserica Catolică Iași a făcut demersurile pentru beatificarea acestuia. De altfel, a început deja o anchetă în acest sens

Încă din copilărie, fiind elev al şcolii parohiale din Iaşi, l-am cunoscut pe părintele Dumitru Sandu-Matei, mai cu seamă după intrarea mea în seminar în toamna anului 1939. Părintele Matei era proaspăt hirotonit (la 24 iunie 1939) şi activa în calitate de vicar parohial la Iaşi. Era un apostol de o rară perspicacitate, energie şi trăire preoţească. Îndată după intrarea României în al Doilea Război Mondial, episcopul Mihai Robu, cunoscând bine pe acest tânăr preot, i-a încredinţat lui şi altor doi preoţi din dieceză asistenţa spirituală a soldaţilor catolici combatanţi. S-a achitat cu foarte multă pricepere timp de doi ani în această grea misiune, după care s-a întors la slujirea de la parohia Iaşi, având ca obiective principale ale activităţii sale grija săracilor, a bolnavilor şi răniţilor din spitale, precum şi apostolatul în rândul tineretului catolic şi nu numai. Era arhicunoscut în Iaşi sub denumirea de „Părintele Matei”.

De abia după un an şi jumătate am aflat ocazional de la o rudă de-a sa din satul Sărata – Bacău că părintele Matei a fost arestat la Bucureşti, pus într-un grup aşa-zis de conspiratori împotriva ordinii de stat comuniste, judecat la Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat împreună cu un alt membru al grupului la pedeapsa capitală. Cererea de comutare a pedepsei a fost respinsă. Astfel că în dimineaţa zilei de 21 februarie 1951, la ora 6,30 a avut loc execuţia prin împuşcare în închisoarea de la Jilava. Cum era obiceiul inspirat de KGB-ul sovietic, executaţii erau aruncaţi în groapa comună. Toate insistenţele făcute îndeosebi după 1990 pentru aflarea unor detalii de la direcţiunea închisorii nu au fost luate în consideraţie. La 21 februarie 2001, atât în catedrala catolică din Iaşi, cât şi în biserica din localitatea natală Sărata au avut loc servicii religioase de pomenire a eroului preot Dumitru Sandu-Matei. Acelaşi lucru îl celebrăm şi duminică, 21 februarie 2021.

Bucurându-se de o stimă şi veneraţie deosebită, ar fi o dorinţă pioasă introducerea cauzei de beatificare a acestui preot apostol exemplar al carităţii creştine şi al demnităţii civice pe care le-a ilustrat cu prisosinţă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 iulie 2026
17 iulie 2026