Prima pagină » Local » Prelegere a academicianului Ladislau Vékás, susținută în cadrul seriei Conferințelor „Moștenirea lui Asachi”, la Iași! 

Prelegere a academicianului Ladislau Vékás, susținută în cadrul seriei Conferințelor „Moștenirea lui Asachi”, la Iași! 

22 dec. 2022, 02:00,
Denisa Pintilie în Local

A fost susținută o prelegere a academicianului Ladislau Vékás, fizician și membru al Academiei Române. În cadrul conferinței, acesta a vorbit despre ferofluide și fluide magnetoreologice, dar și despre care sunt cele două categorii de fluide și cum pot fi controlate magnetic. Seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi” este organizată de TUIASI, în parteneriat cu academicianul Bogdan Simionescu

Născut la 5 decembrie 1945, în Arad, academicianul Ladislau Vékás este un reputat fizician, membru titular al Academiei Române. Acesta a finalizat studiile doctorale la Iași, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. S-a specializat în științe fizice, iar din 1992 este membru al Academiei Europene de Științe și Arte. În prezent, academicianul activează ca cercetător științific principal, gradul I, la Laboratorul de Lichide Magnetice de la Centrul de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate.

academicinul Bogdan Simionescu

În cadrul conferinței pe care o va susține, accademicianul a vorbit despre „Fluide controlabile magnetic de la inginerie și biotehnologie, la nanomedicină și artă cinetică

Prelegere a academicianului Ladislau Vékás, despre fluide controlabile magnetic

TUIASI

Activitatea ştiinţifică a academicianului prof. univ. dr. ing C. Simionescu se concretizează în peste 350 de lucrări

În cadrul conferinței pe care a susținut-o, academicianul a vorbit despre „Fluide controlabile magnetic de la inginerie și biotehnologie, la nanomedicină și artă cinetică”. Prelegerea sa s-a referit la ferofluide și fluide magnetoreologice, care sunt cele două categorii de fluide ce pot fi controlate magnetic.

„S-au trecut în revistă cele mai importante rezultate științifice din domeniu, cu precădere cele obținute de colective de cercetare din România. Astfel, după un scurt istoric urmat de sinteza și caracterizarea fizico-chimică avansată a fluidelor controlabile magnetic, prezentarea s-a oprit asupra unor aplicații: realizarea de noi materiale magnetoresponsive (nanocompozite și fluide nano-micro structurate, noi tipuri de fluide magnetoreologice), etanșări magnetofluidice rotitoare fără scăpări, ambreiaje și frâne magnetoreologice pentru turbine și pompe hidraulice, miliroboți și dirijarea magnetică la țintă substanțelor medicamentoase”, explică academicianul Ladislau Vékás.

public intr-o sala

Conferința s-a încheiat cu prezentarea unei sculpturi de ferofluid în mișcare

Academicianul Bogdan Simionescu: „Seria conferințelor este gândită și realizată alături de domnul profesor Daniel Condurache”

public intr-o sala

Prelegerea sa s-a referit la ferofluide și fluide magnetoreologice

Seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi” este organizată de TUIASI, în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu, președintele Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române.

Activitatea ştiinţifică a academicianului prof. univ. dr. ing B. Simionescu se concretizează în peste 350 de lucrări, peste 200 de conferințe invitate susţinute în Europa, SUA, Canada și Japonia.

„Seria conferințelor este gândită și realizată alături de domnul profesor Daniel Condurache, membru corespondent al Academiei Române, și continuă cu un invitat special, domnul academician Ladislau Vékás, director al Centrului de Cercetări Tehnice Fundamentale și Avansate, Filiala Timișoara a Academiei Române. Prelegerea sa abordează un domeniu interdisciplinar, interesant, oprindu-se și în zona aplicațiilor”, spune academicianul Bogdan Simionescu

Conferința s-a încheiat cu prezentarea unei sculpturi de ferofluid în mișcare, în perfectă armonie cu muzica ce o însoțește.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate
Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care au fost implicate două trenuri. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că bărbatul a primit îngrijiri medicale și urmează să efectueze investigații suplimentare pentru evaluarea stării sale de sănătate. Autoritățile române mențin legătura cu instituțiile spaniole pentru a verifica dacă […]
Un român, printre victimele accidentului feroviar din Spania. Ce se știe despre starea sa de sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
31 octombrie 2026
31 octombrie 2026
Articole similare
Horoscop noiembrie 2026. Taurii își pot întâlni marea dragoste, Săgetătorii descoperă informații neașteptate, iar Capricornii au șanse la un loc de muncă mai bun
12:00
Horoscop noiembrie 2026. Taurii își pot întâlni marea dragoste, Săgetătorii descoperă informații neașteptate, iar Capricornii au șanse la un loc de muncă mai bun
Proteste violente în Germania. Magazine jefuite și confruntări cu poliția în mai multe orașe. De ce a ieșit Generația Z în stradă
11:40
Proteste violente în Germania. Magazine jefuite și confruntări cu poliția în mai multe orașe. De ce a ieșit Generația Z în stradă
Trucul de numai două secunde care te scapă de condensul de pe geamuri. Ce trebuie să faci zilnic
11:00
Trucul de numai două secunde care te scapă de condensul de pe geamuri. Ce trebuie să faci zilnic
Vremea se răcește în România la început de noiembrie. Meteorologii anunță ninsori și temperaturi negative
10:40
Vremea se răcește în România la început de noiembrie. Meteorologii anunță ninsori și temperaturi negative
Marco Rubio anunță discuții pentru un armistițiu limitat în Marea Neagră. Avertisment privind securitatea alimentară mondială
10:20
Marco Rubio anunță discuții pentru un armistițiu limitat în Marea Neagră. Avertisment privind securitatea alimentară mondială
PSD Iași, mesaj dur pentru Costel Alexe după alerta cu drone: „Siguranța ieșenilor nu trebuie transformată în instrument politic”
10:11
FOTO PSD Iași, mesaj dur pentru Costel Alexe după alerta cu drone: „Siguranța ieșenilor nu trebuie transformată în instrument politic”
Atac cu drone asupra unei rafinării importante din Rusia. Moscova anunță pagube semnificative
10:00
Atac cu drone asupra unei rafinării importante din Rusia. Moscova anunță pagube semnificative
Val de cutremure în România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 3,6
09:40
Val de cutremure în România în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 3,6
Studio-Politic BZI LIVE cu invitatul prof. univ. dr. habil. Silviu Gurlui, deputat AUR de Iași, Facultatea de Fizică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Politică, realități sociale, economice, educație și cercetare
09:15

Studio-Dezbatere BZI LIVE alături de Dan Doboș, scriitor, jurnalist, manager Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași! Idei, mentalități, schimbări politico-sociale naționale și globale
09:04
Studio-Dezbatere BZI LIVE alături de Dan Doboș, scriitor, jurnalist, manager Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași! Idei, mentalități, schimbări politico-sociale naționale și globale