Regizorul Constantin Brehnescu a discutat despre cum a dat viață păpușilor pentru cei mici, trăiri aparte legate de interesanta lume în care a trăit, dar și despre primele reprezentații pe scenă, în Studioul BZI LIVE – FOTO, VIDEO

Marţi, 22 iunie 2021, la ora 15.00, în Studioul BZI LIVE a fost programată o nouă editie-dialog alături de colecţie alături cu o legendă a teatrului ieşean, regizorul Constantin Brehnescu. Ajuns la 86 de ani, acesta de-a lungul a jumătate de secol a făurit şi a dat viaţa păpuşilor pentru cei mici. Astfel, privitorii sunt invitaţi la o producţie media plină de rememorări, amintiri şi trăiri aparte legate de interesantă lume în care a trăit, creat şi a fost inspirat Constantin Brehnescu care, 1951-2004 a fost angajat al Teatrului de Păpuşi Iaşi, ulterior Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”.

Între anii 1950 – 1954, Constantin Brehnescu a fost discipol al profesorului şi regizorului Manole Al. Focă

Între anii 1950 – 1954, Constantin Brehnescu a fost discipol al profesorului şi regizorului Manole Al. Focă, întemeietor al Teatrului de Păpuşi din Iaşi. În urmă cu exact 65 de ani, în 1956, tânărul actor cucerea Premiul I pentru interpretarea rolului principal din „Punguţă cu doi bani” la Festivalul naţional al Teatrului de Păpuşi. În 1982, Constantin Brehnescu a obţinut Premiul I pentru spectacolul „Cine-i oare Fat Frumos”, la Festivalul Naţional de Teatru. În calitate de regizor, a realizat spectacole de mare succes în ţară şi străinătate, precum „Chiriţă în Iaşi”, „Punguţă cu doi bani”, „Bing – Bang – Bing”, „Alba ca Zăpada”, cu reprezentaţii îndelung aplaudate în Italia, Iordania, Franţa, Germania, India, Belgia, Austria, Siria, Rusia. Cariera sa cuprinde peste 120 de premiere montate pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi, contribuind astfel într-un mod decisiv la definirea profilului sau artistic.

Aceasta este una dintre cele mai frumoase şi romantice poveşti ale Iaşului de altădată! Ea este legată de locul unde, după ce au luat parte la reprezentaţii emoţionante şi inocente, mii de micuţi au plâns de bucurie când au văzut ceea ce pot face mâinile măiestre ale unor faimoşi actori pe scenă fostului Teatru de Păpuşi. Fondat la mijlocul secolului trecut, anume 1949, acesta a fost găzduit într-un spaţiu minuscul al unei foste săli de cinematograf de pe actualul bulevard Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Miracolul din curtea vechii Catedrale catolice din Iaşi

Acum zeci de ani, totul se întâmplă în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, cunoscută şi sub numele de Catedrală Veche Catolică. Aici, actori şi regizori fabuloşi precum Lucreţia Carausu, Ana Suba, Elena Brehnescu, Emil Petcu, George Zaharia, Petre şi Emilia Valter, Ion şi Simona Agachi, Constantin şi Nicolae Brehnescu sau Eliza Florescu au făcut „minuni” artistice pentru generaţii întregi de tineri. „Înfiinţată în 1949 în formula de Teatru pentru Păpuşi, nouă instituţie de spectacole pentru copii cu trupa stabilă din Iaşi şi-a deschis prima stagiune cu „Peştişorul de aur” de A. S. Puşkin, regia Iosif Ligeti, cu cinci actori în distribuţie.

Adevăratul întemeietor al trupei a fost profesorul şi regizorul Manole Al. Focă, profesor de filosofie şi dicţie la fostul Conservator ieşean, secretar personal al poetului orb Mihail Codreanu. El s-a preocupat de formarea unei prime generaţii de actori şi regzori precum Lucreţia Carausu, Ana Suba, Elena Brehnescu, Emil Petcu, George Zaharia, Petre şi Emilia Valter, Ion şi Simona Agachi, Constantin şi Nicolae Brehnescu, Eliza Florescu.

Primele reprezentaţii au fost găzduite de o sală de cinematograf, într-un mic spaţiu de pe strada Ştefan cel Mare, în curtea vechii Biserici Catolice. În aceşti primi ani, repertoriul era constituit mai ales din poveşti populare româneşti, completate, începând cu cel de al doilea deceniu de activitate, cu importante titluri de afiş ale literaturii universale respectiv „Tartarin din Tarascon” de Alphonse Daudet, „Căsătorie cu de-a silă” de Molière sau „Prinţesa Turandot” de Carlo Gozzi”, se arată în documentele existente în arhiva actualului Teatrul pentru Copii şi Tineret Luceafărul.

„Teatrul visat” de Constantin Brehnescu

Legat de această miraculoasă poveste ludică, Constantin Brehnescu, în lucrarea sa publicată în anul 2012 şi intitulata „Teatrul visat. Actori, pantomimă, păpuşi, muzica şi dans”, rememorează secvenţe de aur din perioada glorioasă a fostului Teatru pentru Păpuşi.

„Îmi amintesc cu emoţie de acele zile… Stăteam fata în faţă încercând să încropim un repertoriu. Nu era simplu. Era imediat după celebră, pe atunci, declaraţie din aprilie ’64 > În sfârşit, teatrele pentru copii nu mai erau obligate să joace numai piese sovietice cu Saşa sau Nataşa. Aveam dezlegare de la stăpânire ca să apară în scena cu Ionel şi Marioara”, scrie Brehnescu. De reliefat că, pe această scenă a făcut furori faimoasa trupa „Bing-Bang-Bing” care a făcut reprezentaţii până în anul 1977.

Arta păpuşăreasca cu muzică, poezie, pantomimă şi dans

În anul 1973, denumirea acestei entităţi dramatice se schimbă în Teatrul pentru Copii şi Tineret, lărgindu-şi aria repertorială şi gama mijloacelor actoriceşti, îmbinând arta păpuşăreasca cu muzică, poezia, pantomimă şi dânsul. „În acest mod s-a putut adresa mai multor categorii de vârste! Sunt testate şi reprezentaţii în spaţii neconvenţionale, care au fost bine receptate de public. O nouă generaţie de actori s-a format atunci: Ortansa Stănescu, Constantin Ciofu, Camelia Poenaru, Constantin Amuntencei, Mircea Sava, Doina Iarcuczewicz, Nina Dimitriu, Liviu Smântânica sau Cristina Anca Ciubotaru.

În ’77, la cutremur, clădirea a fost avariată grav, iar sediul teatrului va fi, pentru zece ani, în actuala Casa de Cultură a Studenţilor. În acelaşi an a demarat construirea unui nou sediu unde, din decembrie 1987, teatrul îşi desfăşoară activitatea. Clădirea a fost una ultramoderna, la acele vremuri, unică în România şi rară la acele timpuri în Europa”, se arată în istoricul teatrului.