Rugăciunea inimii: Cum să te rogi în toate împrejurările vieţii

Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui lisus este considerată de marea majoritate a teologilor drept cea mai puternică rugăciune pe care o poate spune orice om de rând, în toate împrejurările vieţii sale, fie în suferinţă, în durere, în bucurie, în joacă, la vreme de restrişte sau la vreme de răgaz sau în momente mai nefericite.

Rugăciunea inimii trebuie spusă de toți credincioși cât mai des și să fie izvorâtă din suflet.

stirilebzi.ro

Prevederi noi pentru anumite tipuri de pensii! Care sunt condițiile pentru oferirea pensiei pentru limita...

Stirile PROTV

Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile...

Rugăciunea inimii, în viziunea părintelui Cleopa

Părintele Ilie Cleopa considera că această rugăciune trebuie spusă făcând o legătură între rostire și ritmul respirator. Adică, spunea părintele, că pentru a nu obosi plămânii, trebuie respirat mai rar și spusă mai rar.

Această rugăciune, după sfatul Sfântului Grigorie Sinaitul, trebuie spusă mai mult șoptit, ca nu cumva vocea să împrăştie şi să micşoreze simţirea şi atenţia minţii. Rugăciunea inimii trebuie spusă de mai multe ori până atunci când mintea nu va mai avea nevoie să rostească gura, ci va facă lucrarea în întregime în adâncul ei.

Părintele Cleopa era de părere că rugăciunea inimii înseamnă „întoarcerea minţii la inimă şi intrarea minţii în inimă în vremea rugăciunii, aşa cum ne-a învăţat Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos”.

Cum se spune Rugăciunea inimii

Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui lisus pe cât este de scurtă pe atât este de puternică și de ajutor. Această rugăciune este:

„Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Teologii spun că la început, Rugăciunea inimii se spunea fără cuvântul „păcătosul”. Acesta a fost adăugat în rugăciune mai târziu. Noima introducerii acestui cuvânt în rugăciune este aceea că astfel credinciosul recunoaşte şi mărturisește căderea în păcat. Preacuviosul Nil Sorski spunea referitor la introducerea cuvântului „păcătosul“ în Rugăciunea inimii că astfel omu leste „bineplăcut lui Dumnezeu, Care a poruncit să înălţăm rugăciuni către El dintru recunoaşterea şi mărturisirea păcătoşeniei noastre.“

Pentru copii sau pentru persoanele care aleg mai târziu să se roage, biserica accepta ca făcând pogorământ neputinţei lor să împărtă rugăciunea în două jumătăţi. Astfel se paote spune Rugăciunea inimii împărțind în două versuri: „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” și „Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Acceptarea din partea preoților este mai mult un semn de înțelgere și nicidecum o o obligație sau o rânduială care cere împlinire neabătută.

Teologii sfătuiesc pe toți creștinii să spună această rugăciunea întreagă, fără a ocupa şi a răspândi mintea cu grija schimbării jumătăţilor.

În tradiţia creștină de la noi, rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte. De mare ajutor poate fi și folsoireaunui şirag de mătănii dar și de facerea semnului crucii. Astfel, consider preoții,Îrugăciunea devine o modalitate de a dobândi căinţa şi smerenia.

Preoții spun această Rugăciune a inimii de mii de ori, minute sau ore în şir, scopul fiind interiorizarea rugăciunea, astfel încât aceasta să fie neîncetată, „împlinind astfel cuvântul Sfântului Pavel din scrisoarea către Tesalonicieni: „«rugaţi-vă neîncetat»”.

Potrivit altor teologi ortocși, Rugăciunea inimii devine după o vreme îndelungată de rostire o rugăciune a lui Iisus care coboară în inimă, astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.