Actualitate

S-a dat alarma la Neamț! Verificări în preajma barajulului Bicaz după cutremurul din această dimineață – VIDEO

Publicat: 28 mart. 2024
_____ Vizualizări 1 Comentariu
S-a dat alarma la Neamț Verificări în preajma barajulului Bicaz după cutremurul din această dimineață - VIDEO
ISU Neamț anunță că se fac verificări în localitățile din zona barajului de la Bicaz

ISU Neamț anunță că se fac verificări în localitățile din zona barajului de la Bicaz, după cutremurul care a avut loc în această dimineață, 28 martie, cu epicentrul între Bicaz și Izvorul Muntelui.

„Ca urmare a manifestării unui cutremur cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 12.9 km de la ora 08:36 în județul Neamț (la 20 km V de Piatra-Neamţ, 65km V de Roman, 76 km NV de Bacau, 78 km S de Suceava) la nivelul ISU Neamț au fost dispuse următoarele:

– forțe și mijloace de intervenție au fost trimise în teren, în fiecare raion de intervenție pentru verificarea eventualelor pagube;

– SVSU efectuează verificări pentru identificarea unor eventuale efecte produse la nivelul fiecărei UAT,

– identificarea unor persoane (cu atacuri de panică) care au nevoie de asistență medicală,

– relaționarea cu Hidroelectrica pentru monitorizare;

– executarea unei recunoașteri in zona Barajului Bicaz de echipaj de la Detașamentul Piatra-Neamț și un specialist din cadrul Centrului Operațional.

– Menționăm, că până în prezent nu au fost primite apeluri la 112 pentru semnalarea unor pagube produse sau persoane care ar necesita îngrijiri medicale”, se arată în comunicat.

Unde se află lacul misterios din România care s-a format în urma cutremurului din 1977

Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum un lac misterios din România a fost format natural în urma cutremurului masiv din 1977. Acesta se află acum la o altitudine de aproximativ 1.288 de metri.

O alunecare masivă de pământ în urma cutremurului din 1977 a dus la formarea unui lac în zona pârâului Foroja, pe versantul sudic al culmii Muncelu din Preluca Tâlharului, Munții Tarcăului. Lacul Foroja, situat la aproximativ 1288 de metri altitudine, este accesibil prin mai multe poteci care pornesc din satele Goiasa și Preluci din comuna Agăș.

Asemănător cu Lacul Cuejdel din Munții Stânișoarei, județul Neamț, format începând cu 1978, acest lac este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj natural din România, întrecând în dimensiuni chiar și celebrul Lac Roșu.

În zona localităților Agăș și Asău din județul Bacău, există cel puțin șapte poteci montane care oferă turiștilor priveliști pitorești și experiențe de neuitat. Unul dintre aceste trasee începe din satul Goioasa și străbate Plaiul cu Pini, Muntele Lacu Sec, Muntele Muncelu, Lacul Foroja și Vârful Înțărcătoarea, revenind apoi în sat.

Altă opțiune pentru turiști este un traseu care pornește din comuna Agăș, trece pe la Lacul Agăș și urcă pe Dealul Agăș, Dealul Seaca, Bâtca Hotarului, Muntele Muncel și Dealul Hijmei, oferind priveliști spectaculoase și o experiență autentică în munții Bacăului.

Pentru cei interesați să exploreze mai mult Valea Trotușului, există o varietate bogată de opțiuni de cazare pe parcursul celor peste 40 de kilometri ai văii, de la Lunca de Jos până la Comănești. Așadar, zona este o destinație ideală pentru iubitorii de natură și drumeții montane, potrivit adevarul.ro, scrie antena3.ro.

Comentarii
  • Ce titlu! Observ cu regret ca va aliniati tot mai mult la curentul „șoc si groaza” din presa. Titluri panicarde, senzationalism etc. Nașpa. O sa renunt si la site-ul asta. Pareati mai seriosi.

Adauga un comentariu