Sport

Simona Halep a anunțat când se retrage din tenis: „Mă simțeam epuizată de la zi la zi”

Publicat: 14 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Simona Halep a anunțat când se retrage din tenis Mă simțeam epuizată de la zi la zi
Simona Halep

Simona Halep are deja 28 de ani și 20 de turnee WTA câștigate, dintre care două de Grand Slam, însă chiar dacă a realizat deja foarte multe, nu se gândește să se retragă prea curând din tenis

Simona Halep are deja 28 de ani și 20 de turnee WTA câștigate, dintre care două de Grand Slam, însă chiar dacă a realizat deja foarte multe, nu se gândește să se retragă prea curând din tenis. Într-un interviu oferit Ralucăi Olaru, pentru publicația „30-0”, campioana noastră a dezvăluit când prevede să-și încheie activitatea. Asta după ce a reflectat îndelung în această pauză forțată, cauzată de pandemia de coronavirus.

„A fost o perioadă pe care mi-am dorit-o de vreun an și ceva. Eram foarte obosită mental și mă simțeam epuizată de la zi la zi. N-a fost o perioadă plăcută, pentru că a trebuit să stăm în casă cu toții. Dar pot spune că am profitat de această perioadă pentru a mă odihni și a-mi încărca bateriile pentru ceea ce va urma, deoarece sunt sigură că turneele vor reveni la normal și vom avem posibilitatea de a juca din nou. După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis”, a spus Halep, potrivit sursei citate.

Simona Halep a câștigat 20 de turnee WTA

Simona Halep a câștigat 20 de turnee WTA în carieră și a ajuns de multă vreme în topurile celor mai valoroase jucătoare de tenis din istorie. În luna martie, americanii de la The Delite au făcut un clasament al tuturor timpurilor, acolo unde Simona se află pe locul 24. Publicația citată susține că Serena Williams este „regina tenisului”
Românca de 28 de ani a fost lider WTA timp de 64 de săptămâni, iar din acest punct de vedere se află pe locul 10 în istorie.
Constanța sa a făcut-o să câștige și două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019. În 2020, Halep a câștigat un singur titlu WTA în acest an, la Dubai. Simona Halep a anunțat oficial că va participa la turneul WTA de la Palermo, primul organizat în timpul pandemiei de COVID-19.

Simona Halep și-a anunțat oficial revenirea pe teren în turneul de tenis de la Palermo

WTA Palermo, primul turneu programat în circuitul feminin după pauza forțată, se va disputa, pe zgură, în perioada 3-9 august.
Italienii au postat un clip video cu Simona Halep, pe Twitter, prin care au anunțat prezența româncei la turneu: „Salut tuturor, sunt foarte fericită să anunț că voi reveni la Palermo după zece ani. Sper să am o săptămână grozavă acolo. Ne vedem în curând”, au fost cuvintele Simonei Halep.

WTA își va revizui sistemul de clasament

Conform sistemului actual, WTA reține ca bază a clasamentului cele mai bune 16 rezultate la simplu și cele mai bune 11 rezultate la dublu ale unei jucătoare, pe o perioadă de 52 de săptămâni. Această perioadă va fi prelungită la 22 de luni, din martie 2019 până în decembrie 2020, a indicat WTA într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.
Astfel, o jucătoare care a câștigat un turneu în aprilie 2019 și nu și-a putut apăra punctele în același turneu, anul acesta, nu le va pierde.
Cu toate astea, dacă în noua perioadă de referință de 22 de luni o jucătoare a disputat de două ori același turneu (de exemplu în septembrie 2019 și apoi în septembrie 2020), va fi reținut doar cel mai bun rezultat dintre cele două.

Simona Halep, o inspirație pentru Elina Svitolina

Elina Svitolina este una dintre jucătoarele de top din circuitul feminin în ultimii ani, dar nu a reușit, cel puțin deocamdată, să triumfe într-un turneu de Mare șlem.
Sportiva din Ucraina, locul 5 WTA în prezent, recunoaște că jucătoare precum Simona Halep sau Caroline Wozniacki reprezintă o sursă de inspirație pentru ea în vederea câștigătorii primului Grand Slam din carieră.

„În ultimii ani, am observat că jucătoarele au avut trasee diferite în drumul către succes. Unele au câștigat un Grand Slam la scurt timp după ce au intrat în topul circuitului, în timp ce alte jucătoare au avut nevoie să capete experiență până la primul titlu de Mare șlem, de exemplu Simona Halep sau Caroline Wozniacki.
Exemplul lor îmi oferă speranță și dorință pentru a munci în vederea câștigării primului titlu.
Cel mai important lucru, pentru un succes la un turneu major, este să reușesc să păstrez nivelul tenisului la fel de ridicat pe parcursul celor două săptămâni de competiție, ceea ce necesită un mare efort, atât fizic, cât și psihic și, de asemenea, puțin noroc”, a declarat Elina Svitolina, în timpul unei conferințe de presă susținute la turneul demonstrativ de la Berlin.

Simona Halep a pierdut trei finale, de două ori la Roland Garros, în 2014 și 2017, și la Australian Open, în 2018, până la primele titluri de Grand Slam din palmares, obținute la Open-ul francez, în 2018, și anul trecut, la Wimbledon.
Caroline Wozniacki, cealaltă sportivă oferită ca exemplu de Elina Svitolina, are în palmares un singur titlu de Grand Slam, obținut la Melbourne, în 2018, după finala cu Halep, succes ce a fost precedat de două finale pierdute la US Open, în 2009 și 2014.
Cel mai bun rezultat al Elinei Svitolina la un turneu de Grand Slam a fost accederea în semifinale, la Wimbledon și US Open, în 2019.

Cele 20 de turnee câștigate de Halep în circuitul WTA sunt:

Nuremberg (2013)
s-Hertoghenbosch (2013)
Budapesta (2013)
New Haven (2013)
Kremlin Cup (2013)
Sofia (2013)
Doha (2014)
București x2 (2014, 2016)
Shenzhen x2 (2015, 2018)
Dubai x2 (2015, 2020)
Indian Wells (2015)
Madrid x2 (2016, 2017)
Montreal x2 (2016, 2018)
Roland Garros (2018)
Wimbledon (2019)

Adauga un comentariu