National

Ţăranii nu au voie să mai ţină în gospodărie scroafă cu purcei. Motivul? Ordinul nr 24/29 ianuarie 2021

Publicat: 08 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ţăranii nu au voie să mai ţină în gospodărie scroafă cu purcei. Motivul Ordinul nr 2429 ianuarie 2021

Mâine, 9 februarie 2021, va avea loc o întâlnire în Comisia de Agricultură, la care vor participa 5 crescători de porci. Tema are în prim-plan revizuirea Ordinului nr 24/29 ianuarie 2021. Conform acestuia, ţăranul nu are voie să crească mai mult de 5 porci în propria gospodărie.

Acest lucru înseamnă, printre altele, că nu mai are voie să ţină scroafe. De ce? Pentru că, atunci când fată, de regulă, au peste 5 purceluşi. Senatorul Călin Mătieş a solicitat ministrului Adrian Oros această întâlnire. Dacă e să se respecte Ordinul şi să nu fie modificat, potrivit senatorului PSD de Alba, nu vom mai avea carne de porc românesc pe masa de Crăciun de acum încolo.

De asemenea, nici fermele mari nu vor mai avea voie să vând purceluşi populaţiei.

”Crescătorii de porci sunt cei care mi-au tras semnale de alarmă cu privire la acest Ordin 24, care prevede că ţăranul să nu crească mai mult de 5 porci în gospodărie, nu are voie să aibă scroafă cu purcei, adică nu are voie să facă reproducţie. Fermele mari nu au voie ca să vândă către populaţie purcei şi atunci ceea ce se va întâmpla în următorii doi ani este că nu vom avea porc în gospodăriile românilor. Toate acestea ei le pun, cumva, în cârca pestei porcine africane, dar există atâtea măsuri de a preveni pesta porcină africană”, a declarat senatorul Călin Matieş. Totodată, aceasta este preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale.

De ce maxim 5 porci în gospodărie?

Senatorul Călin Mătieş face lumină şi în acest caz. Conform afirmaţiilor lui, dacă ai de la 6 porci în sus, atunci trebuie, printre altele, să-ţi angajezi un medic veterinar. Acesta tine un registru zilnic al animalelor, pentru observarea stării lor de sănătate. În plus, dacă vrei mai mult de 5 porci, trebuie:

  • să deţii şi un punct de pază;
  • ai o sală de necropsiere;
  • ai farmacie;
  • ai vestiar-filtru;
  • ai birou pentru şef de fermă etc.

”Dacă depăşeşti 5 porci trebuie să respecţi regulile de biosecuritate. Sunt reguli imposibile pentru o fermă de 6 porci”, este de părere parlamentarul.

Adauga un comentariu