Local

Tragedie la Institutul de Psihiatrie „Socola“! Un bărbat a murit intoxicat cu fum – EXCLUSIV / UPDATE / FOTO

Publicat: 25 dec. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tragedie la Institutul de Psihiatrie Socola Un bărbat a murit intoxicat cu fum - EXCLUSIV  UPDATE  FOTO
Institutul de Psihiatrie "Socola" din Iași

Tragedie la Institutul de Psihiatrie „Socola“! Un bărbat în vârstă de 33 ani , abia internat la Institutul de Psihiatrie „Socola“ din Iași, a murit intoxicat cu fum rezervă a spitalului, după ce a luat foc salteaua de la o țigară scăpată din mână.

UPDATE: „Incendiul a fost anunțat la ora 03.05, la Spitalul de Psihiatrie «Socola» Iași, cu degajări de fum pe hol. La fața locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere și echipajul de terapie intensivă cu medic. A fost găsită o victimă, la Pavilionul 1 bărbați. Au fost evacuași 18 pacienți care nu prezentau afecșiuni medicale iar a 19-a persoană, un bărbat, în vârstă de 33 ani, era semiconștientă și prezenta arsuri și simptome de intoxicație cu fum și gaze toxice. A ars o saltea de pat. La ora 04.00, incendiul a fost lichidat. După efectuarea manevrelor de resuscitare, victima a fost declarată decedată la ora 06.00. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul“, au declarat reprezentanții ISU Iași.

Știrea inițială

La fața locului s-au deplasat două autospeciale IGSU care au stins incendiul și un echipaj SMURD care, după efectuarea protocolului de resuscitare, au declarat moartea persoanei.

Din primele informații obținute de reporterii Bună Ziua Iași, pacientul era la prima internare după ce s-a certat cu soția sa.

Când au observat fumul ieșind din pavilion, reprezentații spitalului au intervenit imediat și au scos în timp record toți pacienții din pavilion, inclusiv persoana care ulterior a decedat! Când a fost scos din pavilion, bărbatul trăia, iar medicii de la SMURD au încercat 3 ore sa îl resusciteze. În cele din urmă, din nefericire, acesta a decedat!
La fața locului, nu s-au găsit brichete, iar instalația electrică funcționa normal. De altfel, imediat a și început o anchetă pentru a se afla care au fost cauzele produceri acestui incendiu.

 

Vom reveni cu detalii

Comments are closed.

Adauga un comentariu