Sanatate

Tratamente naturiste pentru bătături dureroase: Scapă de disconfort în mod natural

Publicat: 10 mart. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Tratamente naturiste pentru bătături dureroase Scapă de disconfort în mod natural
Bătăturile sunt zone de piele îngroșată, care se formează din straturi de piele moartă, neexfoliată și care apar ca urmare a suprasolicitării mecanice.

Un tratament naturist este tot ce ai nevoie atunci când te confrunți cu bătături dureroase. Descoperă, în acest articol, cum poți scăpa de disconfort în mod natural.

Bătăturile sunt zone de piele îngroșată, care se formează din straturi de piele moartă, neexfoliată și care apar ca urmare a suprasolicitării mecanice. Atunci când apar, bătăturile arată ca niște vezicule de culoare gălbuie, în interiorul căruia se află lichid, și sunt moi și dureroase. Ulterior, acestea se rup sau se vindecă, astfel încât durerea și sensibilitatea mărită a zonei afectate dispar.

În general, bătăturile sunt ușor de identificat și pot fi însoțite de o serie de simptome: dureri în timpul mersului, dureri resimțite la nivelul ante-piciorului după mers prelungit sau după o sesiune de alergat, limitarea progresivă a mersului, încălțatul cu dificultate, mici crăpături la nivelul pielii, piele îngroșată, uscată, care se cojește, durere la atingere, inflamații și infecții.

Atunci când rămân netratate, bătăturile cresc în dimensiune și, în cazuri mai grave, se pot infecta. În această situație, medicul specialist îți poate recomanda un tratament medicamentos, iar dacă nu funcționează, poate lua în considerare intervenția chirurgicală.

Tratamente naturiste pentru bătături dureroase

Dacă bătăturile îți dau mari bătăi de cap, apelează la ajutorul unor tratamente naturiste. Acestea sunt ieftine și, de cele mai multe ori, sunt la îndemâna tuturor. De precizat este că astfel de tratamente necesită răbdare și perseverență, neacționând la fel de rapid precum un tratament medicamentos.

Tratament cu bicarbonat de sodiu

Mai multe seri la rând, spală-ți picioarele într-un lighean cu apă caldă, în care ai dizolvat trei linguri de bicarbonat de sodiu. Acesta are rolul de a înmuia pielea întărita și de a o îndepărta. Stai cu picioarele în apă timp de 10-15 minute, după care șterge-le cu un prosop curat. Pentru ca acest tratament să fie mai eficient, folosește piatra ponce, pentru a scăpa de pielea groasă și întărită.

picioare într-un lighean cu apă
Mai multe seri la rând, spală-ți picioarele într-un lighean cu apă caldă, în care ai dizolvat trei linguri de bicarbonat de sodiu.

Tratament cu oțet pentru bătături dureroase

Ia o bucată de vată, înmoai-o în oțet și lipește-o de bătătură cu ajutorul unui pansament. Vata înmuiată în oțet se ține până a doua zi, iar dimineața se freacă zona cu piatră ponce.

mere și oțet de mere
Ia o bucată de vată, înmoai-o în oțet și lipește-o de bătătură cu ajutorul unui pansament.

Tratament naturist cu lămâie

Taie o felie groasă de lămâie, înlătură coaja și pune-o pe bătătură. Las-o să acționeze pe tot parcursul nopții și repetă procesul câteva zile la rând. La un moment dat, bătătura se va desprinde singură.

felii de lămâie
Taie o felie groasă de lămâie, înlătură coaja și pune-o pe bătătură.

Tratament pentru bătături cu usturoi

Curăță câțiva căței de usturoi și pisează-i. Pasta obținută aplic-o pe bătătură și acoper-o cu un pansament. Repetă procesul în fiecare seară, până când bătătura se înmoaie și dispare.

căței de usturoi
Curăță câțiva căței de usturoi și pisează-i.

Tratament cu rostopască pentru bătături dureroase

Rostopasca este acea plantă cu flori galbene, care se găsește aproape peste tot, chiar și în jurul blocului în care locuiești. Atunci când o rupi, vei observa că elimină un lichid galben-închis, ideal pentru tratamentul bătăturilor. Unge bătătura cu acest lichid, de mai multe ori pe săptămână, timp de 14 zile. Bătătura se va usca numaidecât și va dispărea. Acest remediu este execelent de utilizat și în cazul negilor.

flori de rostopască
Rostopasca este acea plantă cu flori galbene, care se găsește aproape peste tot, chiar și în jurul blocului în care locuiești.
Adauga un comentariu