Sport

UEFA, gata să mute finala Ligii Campionilor de la Istanbul. Unde ar putea avea loc confruntarea dintre Manchester City și Chelsea

Publicat: 11 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
UEFA gata să mute finala Ligii Campionilor de la Istanbul. Unde ar putea avea loc confruntarea dintre Manchester City și Chelsea
UEFA vrea ca Liga Campionilor să se dispute pe stadionul Wembley

Orașul Istanbul ar putea rata pentru al doilea an consecutiv găzduirea finalei UEFA Champions League. Anul trecut, din cauza pandemiei de COVID-19, actul final al competiției a avut loc în Portugalia, la Lisabona. UEFA este de acord să mute finala Champions League, după ce Turcia a intrat pe lista roșie de călătorie a Angliei. Forul european își dorește garanții din partea britanicilor, iar una dintre ele ar fi ca finala să se joace pe Wembley.
Premierul Boris Johnson a discutat cu președintele UEFA pentru a încerca să mute finala de la Istanbul. Turcia a intrat pe lista roșie, astfel că orice călătorie din țară către Marea Britanie necesită 10 zile de carantinare. Jucătorii celor două cluburi britanice nu își doresc carantinarea, deoarece asta ar putea însemna ratarea meciurilor de la EURO 2020. Turcia înregistrează 20.000 de cazuri pe azi, chiar dacă țara se află în carantină totală.

UEFA vrea ca Liga Campionilor să se dispute pe stadionul Wembley

UEFA nu a luat în calcul variantele de stadioane propuse de britanici în ultimele zile: Tottenham, Newcastle, Arsenal, Aston Villa, la Glasgow, pe Hampden Park sau Cardiff, pe Principality Stadium.
Singura variantă ar fi stadionul Wembley, iar dacă meciul ar avea loc la Londra, partida Manchester City – Chelsea ar putea avea în tribune până la 22.500 de spectatori. „The Sun” anunță că înainte de a se lua o decizie, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții.

Finala play-off-ului din Championship are trebui să se joace cu două zile mai devreme, astfel încât finalistele din Champions League să se poate antrena pe Wembley, vineri, 28 mai. UEFA vrea garanții de la britanici că: toți reprezentanții media, sponsorii și VIP-urile care vor asista la finala Champions League, vor putea face asta fără să respecte regulile de carantinare.
De asemenea, UEFA le cere cluburilor implicate în acest sezon din Champions League să contribuie cu o parte din veniturile câștigate în acest sezon, pentru a acoperi cheltuielile organizării de la Istanbul. Suma ar fi undeva aproape de 25 de milioane de euro.

Adauga un comentariu